Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat joi că salariul minim pe economie va fi, de la 1 ianuarie 2022, de 2.550 de lei.
„Salariul minim pe economie, de la 1 ianuarie, va fi de 2.550 de lei. De asemenea, vă informez că am discutat cu premierul şi am discutat şi în coaliţie, voi convoca un Consiliu Naţional Tripartit pentru o primă întâlnire cu noul Guvern, pentru că ne dorim şi îmi doresc foarte mult ca dialogul social să fie într-adevăr dialog social, iar dialogul cu partenerii sociali, şi mă refer la patronate şi la sindicate, să fie într-adevăr un dialog”, a spus Budăi, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.
El a adăugat că îşi doreşte un dialog constant cu patronatele şi sindicatele, pentru că doar din acest dialog „pot ieşi măsuri bune”.
„Marţi am avut o deplasare la Craiova, unde am avut o întâlnire cu industria ospitalităţii. Deja am convocat Inspecţia Muncii la minister să lucrăm asupra unor măsuri pe care dumnealor le-au cerut. I-am informat şi au fost bucuroşi să afle că avem un proiect prin care să acordăm voucherele de vacanţă şi pe anul 2022”, a menţionat Budăi. AGERPRES