Marți, 14 decembrie, ora 18.00, în sala Eduard Caudella de la Casa Balș (str. Cuza Vodă nr. 29), va avea loc un eveniment dedicat Sărbătorilor de Hanuka (Sărbătoarea luminilor) și Sărbătorilor de Crăciun, intitulat „Lumina în om, natură și artă”. În cadrul evenimentului vor avea loc o serie de manifestări artistice, muzicale și coregrafice, create de studenți de la Facultatea de Muzică și Teatru, precum și o serie de cuvântări și alocuțiuni. De asemnea, se va putea vizita Expoziția tematică “Lumina Sărbătorilor”, unde expun lucrări profesori, studenți și absolvenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design. Eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea „Al.I Cuza” din Iași, Primăria Municipiului Iași, Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică „Alexandru Șafran”.