24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Revoluția a început la Iași. De 32 de ani îmi încep editorialul zilei de 14 decembrie cu această afirmație. Dacă știrea s-ar referi la întâmplările din Banat și nu la cele din Moldova, dacă s-ar aduce vorba despre Timișoara și nu despre Iași, cred că nu s-ar întâmpla nimic deosebit în desfășurarea timpului în scurgerea sa.
Dar, pentru că spunem, fără a greși, că ”Revoluția a început la Iași”, o astfel de afirmație a ajuns să fie judecată nu doar ca o mare ofensă adusă „EROILOR UCIȘI LA TIMIȘOARA”, cât mai ales ca o impietate făcută celor care și-au adunat morții de pe străzile Revoluției. Iașul nu a fost decât orașul care a preferat să nu aibă morți, dar să fie, cu sau fără voia unor revoluţionari din Bănie, mult mai preocupați de viețile concitadinilor decât să se piardă în număratul morților produși de gloanțele revoluției, mare parte din ele trase doar pentru a împăca ecoul străzilor de după 22 decembrie 1989. Din această risipire de gloanţe a ieșit și ciudata explicaţie a morţilor revoluției, prin care se spune că ”armata a tras în aer, iar populaţia din pieţele publice a tras aer în piept!”
Revoluția a început la Iași. Vorbesc de această data istoricii, cei care și-au asumat viața și moartea unui popor în termenii cercetătorului științific. Cu istoricii nu este de glumit, așa cum de 32 de ani, se încearcă o glumă proastă cu partea de est a României. Este adevărat, Iașul s-a văzut îngenunchiat și din cauza bunului lor simț exportat la modul bădărănesc de cei care întind silabele fără putința rostirii lor într-o pronunție perfectă. Avem sau nu avem dreptul la a ne plânge eroii căzuți ”prin vecini”, acolo unde au existat conducători inabili și greu de clasificat? La Iași un singur mort a fost decontat revoluției, astfel încât Iașul și-a repatriate pe cei 19 eroi aduși acasă între patru scânduri bătute în cuie sub formă de sicriu!
Întrecerea pentru a se stabili orașele martir, după numărul morților pe care acestea l-ar fi produs, devine o indecență greu de înțeles pentru cei care cred că dacă s-ar numi oraș martir atunci ar câștiga mai mult respect și nu un respect redus, un semn de întrebare pe care ar trebui să-l poarte în spate ca pe o cruce, ca pe o pedeapsă greu de suportat.
Numărul morților astfel produși este de fapt măsura lipsei de măsură în valoarea căreia întâlnim nu doar nepriceperea, cât mai ales orgoliul nemăsurat al celor care vor cu tot dinadinsul să fie ceea ce nu sunt sau ceea ce vor să pară că sunt.
Conjunctura și de această dată a fost lăsată să-și facă jocurile, să influențeze timpul prezent mai abitir decât au reușit în cei 32 de ani de libertate să o transmit. Oamenii simpli nu vor să renunțe la pasul înapoi sau la cel în laterală simțindu-se puși în espectativă, în așteptare, în acea stare de pândă din care nu-ți mai este îngăduită bucuria și clamarea „mărețelor realizări”.
Iașul a oferit din nou țării acel punct de sprijin cu ajutorul căruia poate fi probată în direct hlamida care ar trebui să fie suficientă pentru a ne scoate din rând, mai ales în cazul acesta în care strălucirea bunului simț ar trebui să fie suficientă pentru a lumina locul din fața istoriei ce a mers și va merge în continuare pas cu pas.
Revoluționarii, fac parte din acea categorie de camarazi care se întâlnesc pe baricade și care riscă să-și piardă viața pentru o idee, de regulă aceasta fiind despre libertate, despre drepturile omului, despre patrie…
La Iași au existat și încă mai există dintre ei câțiva nemuritori, numiți pe scurt Frontul Popular Român, care, pe 14 decembrie 1989, au organizat un miting popular (o adunare populară) în Piața Unirii, cu o temă precisă, aceea de luptă împotriva regimului ceaușist. În documentele pregătite pentru a fi citite în public era înfierat regimul comunist. Adunarea populară nu a mai avut loc fizic, atâta timp cât organele de Securitate până la data începerii ei au arestat șase membri din conducerea FPR: Vasile Vicol, Ștefan Prutianu, Ionel Săcăleanu, Valentin Odobescu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ștefanachi.
Frontul Popular Român reușise să atragă de partea sa 24 de revoluționari din care acești șase conducători au fost arestați până pe 14 decembrie 1989.
Din cei 24 de luptători pentru punerea în opera a „Chemării către toți românii de bună credință”, chemare pe care Institutul Național al Revoluției Române din Decembrie 1989 îl consideră a fi actul nr.1 al Revoluției din decembrie 1989, au murit până astăzi șase camarazi, rămânând în viață 16.
Astăzi se vor depune coroane de flori sub palca comemorativă, montată pe stâlpul deja consacrat acestui tip de eveniment, din Piața Unirii, iar după acest moment revoluționarii se vor aduna în sala mare a Primăriei pentru susținerea unor comunicări pe această temă, comunicări susținute de Petre Roman, Răzvan Theodorescu, Alexandru Mironov.
ADI CRISTI
