Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat marți, 14 decembrie, cu majoritate de voturi, calendarul desfășurării evenimentelor publice organizate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă 2021-2022. În favoarea proiectului de hotărâre au votat aleșii locali de la PNL, PSD și PMP, în timp ce consilierii USR s-au abținut de la vot. Aceștia din urmă și-au argumnentat decizia prin aceea că programul evenimentelor, propus spre aprobare de Executivul Primăriei, a fost întocmit “pe genunchi”, fără a se ține seama de “nevoile reale ale ieșenilor”, În plus, consilierii USR s-au arătat nemulțumiți și de faptul că mai mult de jumătate din suma alocată pentru organizarea evenimentelor, respectiv 400.000 de lei, a fost tranferată de la capitolul “Educație” de la bugetul local. Nemulțumiri față de proiectul de hotărâre propus spre aprobare de Executivul Primăriei au fost formulate și de consilierii PSD, care s-au arătat deranjați de faptul că nu au fost consultați în privința evenimentelor care au fost incluse în program. Pentru organizarea Sărbătorilor de Iarnă din acest an, municipalitatea ieșeană a alocat de la bugetul local suma de 700.000 de lei, mai mică decât anul trecut. Printre acțiunile incluse în program se numără asigurarea iluminatului festiv în cartiere, amenajarea Orășelului copiilor și a Târgului de iarnă de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, parada portului tradițional, specific diverselor zone de proveniență din țară, Republica Moldova și Ucraina, acțiuni de omagiere a mișcărilor revoluționare din Iași, din 14 și 22 Decembrie 1989, precum și organizarea Revelionului în aer liber, care va avea loc în Piața Palatului Culturii, și respectiv a focului de artificii la trecerea dintre ani. (E.M.)