Spectacolul „Glasul copilăriei” va fi prezentat în premieră la Sala Mică a Teatrului „Ion Creangă”, pe 22 decembrie, de la ora 18,00, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Din distribuţie fac parte Daria Caraivan, Ani Creţu, Oana Bănuţă, Mihai Marcu, Julieana Drăghici, Daniel Tudorică şi Camelia Andriţă, iar scenariul şi regia sunt semnate de Ani Creţu.
„‘Glasul Copilăriei’ este despre noi toţi. Relaţia părinte-copil-şcoală. Când spun şcoală mă refer la întregul aparat educaţional. Toţi ştim cum se face bullying, dar nimeni nu ne spune şi cum să ne poziţionăm în faţa lui. Nu se va opri niciodată. Furia uneori ne activează mintea care începe să caute soluţii. Ce-ar fi dacă vindecarea vine tocmai din zona obiectelor pe care le folosim zilnic la şcoală? Este posibil? Da. Mintea umană nu cunoaşte limite. Estomparea acestui fenomen depinde de noi, părinţii, în primul rând. Validarea, ascultarea şi motivarea copiilor noştri începe din prima zi de viaţă. Un copil care ştie cine este şi ce poate deveni, un copil iubit aşa cum este el şi nu pentru cât poate performa, devine un copil ‘stăpân’ al minţii lui”, a declarat regizoarea Ani Creţu.
Copilăria este pentru noi toţi un tărâm de basm, în care binele este ameninţat, mai mereu, de răul ascuns. Bullyingul a ajuns un fenomen care îi îngrijorează pe părinţi şi îi afectează pe copii. Spectacolul „Glasul copilăriei” oferă o radiografie a acestei teme, adresându-se părinţilor care trăiesc cu impresia că viaţa copiilor lor este fericită şi lipsită de griji. Dar dacă vom asculta „glasul”, vom constata că situaţia nu se prezintă întotdeauna aşa, se arată în comunicat.
„Din discuţia dintre o mamă şi fiica ei, ies la iveală anumite probleme pe care fetiţa le întâmpină la şcoală. Cele două personaje nu au nume, dar nu din lipsă de inspiraţie, ci pentru că ele devin metafora unei probleme general valabile. Privită prin ochii unui copil, o zi petrecută la şcoală poate părea mai complicată decât ne putem imagina. Colegii râd de fetiţă, doamna învăţătoare nu îi dă posibilitatea să răspundă la întrebări, colega ei Rebeca devine un icon pentru ceilalţi copii, iar sentimentul de neintegrare apare pe nesimţite. Eroina noastră trăieşte frustrarea, furia şi neputinţa, iar lipsa de încredere în sine îi erodează personalitatea”, se arată în prezentarea spectacolului.
Spectacolul, recomandat copiilor cu vârsta de peste 6 ani, are programate două reprezentaţii în avanpremieră pe 16 decembrie, de la ora 18,00, şi pe 21 decembrie, de la ora 17,00, la Sala Mică a Teatrului „Ion Creangă”, din strada Biserica Amzei, nr. 21-23.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES