Asociația pentru Valori în Educație (AVE), în parteneriat cu MindUP,a creatpentru școlile din România Programulde Dezvoltare Socio-Emoțională– SEL, prin intermediul căruiacadrele didactice vor fi formate să susțină elevii în dezvoltareasocio-emoțională.Programul oferă 10 burse pentru școli publice cu clase primare și/sau gimnaziale și se va desfășura în perioada 26 februarie 2022 – 15 iunie 2023.
„Dezvoltarea socio-emoțională în educația din România este unul din subiectele prea puțin discutate, deși sănătatea mintală a elevilor este extrem de importantă. Competențelesocio-emoționale suntcheia pentru reușita fiecărui tânăr, atât pe plan academic, cât și la nivel personal. Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL este un catalizator pentru transformarea școlilor și dezvoltarea acestor competențe ale viitorului, în așa fel încât elevii să fie echipați cu resursele necesare pentru succes pe termen lung. Alături de MindUP,ceea cepropunemșcolilor din România prin acest proiecteste formarea cadrelor didactice cu metode și exerciții aplicabile direct la clasă, indiferent de materia predată. Toate aceste tehnici au la bazăinformații validate științificși fac parte din domenii precum neuroștiință, psihologie pozitivă, învățare socio-emoțională (SEL) și mindfulness”, a declarat Anca Alexe, Social EmotionalLearning Program Manager, în cadrul Asociației pentru Valori în Educație.
„Copiii din întreaga lume se confruntă cu provocări care țin de gestionarea simptomelor stresului toxic și a anxietății. De aceea, este o onoare să încheiem acest parteneriat cu Asociația pentru Valori în Educație pentru a aduce MindUP în atenția profesorilor din România, în așa fel încât ei să poată aborda problemele care țin de sănătatea emoțională și dezvoltarea copiilor. Echilibrul mintal al copiilor noștri este fără îndoială una dintre cele mai importante probleme cu care avem de-a face în acest moment și mă bucur mult că putem împărtăși programul nostru cu profesorii și copiii din România, pentru rezultate mai bune la școală și un parcurs bun în viață”, a spus GoldieHawn, Fondator și CEO al Fundației GoldieHawn.
Burse pentru 10 școli din România, pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționaleale elevilor
Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL va fi structurat în două părți. Prima parte va presupune formarea profesorilor sau învățătorilor din școlile selectate și implementarea la clasă a instrumentelor și tehnicilor de dezvoltare a competențelor socio-emoționale. Această etapăse va desfășuraîn perioada 26 februarie 2022 – 20 decembrie 2022. Partea a doua va consta în monitorizarea rezultatelor, extinderea programului la alte clase din școală și evaluare a proiectului și se va derulaîntre 15 ianuarie 2023 – 15 iunie 2023.
Pentru a fi parte din program, directorii de școli, împreună cu cinci profesori din cancelaria lor, pot să aplice până pe data de 15 ianuarie 2022, prin accesarea acestui link și completarea formularului de înscriere. Școlile vor fi selectate,în principal, în funcție demotivația lor de a dezvolta un astfel de program în școalăși de angajamentul de a rămâneîn program pe toată durata lui. Costul programului va fi susținut în totalitate de AVE.
Formator pentru întregul program va fiDido Balla, Directorul pentru inovare educațională și parteneriate la MindUP. Acesta va lucra cot la cot cu echipa AVE pentru a instrui profesorii să ajute elevii în ceea ce privește conștientizarea de sine și gestionarea propriilor emoții, înțelegerea relațiilor cu ceilalțiși luarea responsabilă a deciziilor, pe care vor putea să le aplice în comunitate, familie, în școală sau în relația cu colegii de clasă.
Oricine poate recomanda unui director de școală să se înscrie în program, folosind acest link.Mai mult, persoanele care vor să se implice și să ofere sprijin, se pot înscrie completând acest formular. Detalii complete pot fi consultate și pe site-ul Asociației pentru Valori în Educație,https://ave-romania.ro/programul-sel/#.
Dezvoltarea socio-emoțională, o prioritatepentrueducația din România
În contextul în care presiunea emoțională asupra copiilor este în creștere, scopul acestui demers este de a pune la dispoziția profesorilor din România o resursă de învățare, care să îi ajute să gestioneze eficient provocările pe care le întâmpină copiii. Rezultatele cercetărilor arată că aproximativ 27% mai mulți elevi și-au îmbunătăți performanța academică la sfârșitul programului, iar 24% și-au îmbunătățit comportamentele sociale și s-au simțit mai puținstresați (sursa: casel.org).
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE desfășoară mai multe programe prin intermediul cărora susține școlile din România pentru îmbunătățirea competențelor de leadership școlar, îmbunătățirea capacității de evaluare și reducere a decalajelor de literație, dezvoltare digitală etc. Programele coordonate de AVE sunt EduNetworks, Academia de Leadership și Managemant Școlar, ALFABETAR. Acestea se adresează exclusiv cadrelor diactice, iar beneficiari sunt copiii. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul https://ave-romania.ro/.
MindUP™ | The GoldieHawn Foundation este o organizație non-profit, înființată cu scopul de a ajuta copiii să dezvolte cunoștințele și instrumentele necesare pentru a gestiona eficient stresul, pentru a-și înțelege emoțiile, în așa fel încât să facă față provocărilor societății în care trăim cu optimism, echilibru emoțional și compasiune. Organizația a fost fondată în 2003 de actrița GoldieHawn și desfășoară programe la nivel internațional. Detalii complete pot fi accesate pe site-ul https://mindup.org/.