Guvernul a aprobat majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a punctului de pensie

Guvernul a aprobat, miercuri, două ordonanţe care implementează o mare parte din pachetul social promis în Programul de Guvernare şi urmează o a treia ordonanţă care se află pe traseul de avizare interministerial, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Astăzi (miercuri, n.r.), în şedinţa de Guvern, au fost aprobate şi cele două ordonanţe care, practic, implementează o mare parte din pachetul social promis în programul de Guvernare – şi urmează o a treia ordonanţă care este acum pe traseul de avizare inter-ministerial. Prima ordonanţă se referă la alocaţia de stat pentru copii şi instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Este o ordonanţă comună, Ministerul Muncii – Ministerul Familiei, astfel încât, începând cu data de 1 ianuarie 2022, alocaţiile de stat pentru copii se majorează pentru cei cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani, dar şi 2 ani -18 ani, copii cu dizabilităţi, alocaţia se majorează la 600 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, alocaţia se majorează la valoarea de 243 lei şi, bineînţeles, ultima măsură din acestă ordonanţă, instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru pentru persoanele cu dizabilităţi”, a menţionat Marius Budăi.

 


Ministrul Muncii a adăugat că o altă ordonanţă „extrem de importantă”, este ordonanţa privind sistemul public de pensii, prin care pensia minimă se majorează cu 25%, de la 800 de lei ajunge la valoarea de 1.000 lei, iar valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.442 lei la 1.586 lei, „şi anume acel procent de 10% negociat la formarea coaliţiei politice care susţine acest Guvern”. AGERPRES