“Valorile Iașului. Valorile României”, la cea de-a IV-a ediție

Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură ”Mihai Ursachi”, organizează o nouă ediție a manifestării culturale intitulată ”Valorile Iașului. Valorile României”. Evenimentul, aflat la cea de-a IV-a ediție, va avea loc vineri, 17 decembrie, începând cu ora 13.00, în Sala ”Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași.

În cadrul acestei gale de excepție vor fi premiate 16 personalități culturale din domeniile: teatru, literatură, arte vizuale, muzică care au contribuit prin activitățile lor la promovarea culturii ieșene atât pe plan național, cât și internațional. Numele lor sunt: Elena Moșuc, Remus Azoiței, Dan Spînu, Bogdan Chiroșcă – muzică, Adi Carauleanu, Radu Ghilaș, Catinca Tudose Hariton, Laura Bilic – teatru, Radu Andriescu, Valeriu Stancu, Emanuela Ilie, Mihai Dinu Gheorghiu – literatură, Gabriela Agafiței, Valeriu Gonceariuc, Ilie Bostan, Maria Bilașevschi.

Pe lângă cele 16 Diplome de Excelență care vor fi înmânate personalităților amintite mai sus se vor mai decerna: Premiul ”Scarlat Pastia” pictorului Mihai Coțovanu, pentru promovarea personalităților culturale ieșene și trei premii ”In memoriam” pentru Sorin Iftimi, Ion Agrigoroaiei și Ioan Caproșu.

Evocările celor trei personalități istorice vor fi făcute de Aurica Ichim, manager al Muzeului Municipal ”Regina Maria” Iași,  Cătălin Turliuc, cercetător gr. I şi şef de departament la Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza”, precum și de academicianul  Victor Spinei, istoric, arheolog.

Moderatorul evenimentului va fi scriitorul și jurnalistul Adi Cristi, managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.