Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași propune publicului o nouă expoziție în aer liber, organizată în parteneriat cu Institutul Polonez din București, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Stanisław Lem.
Expoziția „Bestiarul lui Lem ilustrat de Mróz”, realizată de prof. Janusz Górski de la Academia de Arte Frumoase din Gdańsk, pune în legătură ilustrații semnate de Daniel Mróz cu fragmente din proza lui Stanisław Lem, prezentându-le publicului larg prin intermediul imaginilor amplasate pe gardul Muzeului Unirii (Strada Alexandru Lăpușneanu nr. 14, Iași), în perioada 17 decembrie 2021 – 28 ianuarie 2022.
Anul 2021 este sărbătorit ca anul lui Stanisław Lem (1921 – 2006) – scriitor, filozof, futurolog, autor de cărți SF și unul dintre cei mai populari și apreciați autori polonezi din lume. Operele sale au fost traduse în 52 de limbi, în tiraj total de 41 de milioane de volume, creația sa fiind catalogată ca un fenomen la scară mondială, cu o mare influență mai ales în rândul tinerei generații de iubitori ai genului, prin introducerea în atenția cititorilor a unor teme noi legate de apariția roboților auto-conștienți și a inteligenței artificiale, de avansul și realizările medicinii moderne, teme generatoare de dileme etice sau chiar legale. După debutul ca poet în 1946, Lem finalizează în 1949 romanul de inspirație autobiografică Edificiul nebuniei absolute, publicat abia în 1955. În 1951 apare primul său volum SF, Astronauții, gen în care va excela ulterior, anticipând concepte precum realitatea virtuală și nanotehnologia, care la momentul respectiv nu puteau fi integrate decât în domeniul literaturii științifico-fantastice. Dintre textele sale filozofice, reținem Dialogi (1957) și Summa Technologiae (1964), care abordează din perspectivă proprie efectele la nivel social ale dezvoltărilor cibernetice, dar și biologice. Universul extraterestru este abordat în romanele Solaris (1961) – a cărui ecranizare premiată la Cannes în 1972, este semnată de regizorul rus Andrei Tarkovski, Glasul Domnului (1968) și Fiasko (1987). Renumele internațional îl datorează cu precădere seriei de povestiri umoristice, reunite sub titlul Ciberiada, publicate în 1965, care propune cititorului o lume mecanizată populată de roboți. Având drept protagoniști doi roboți constructori cu puteri demiurgice, Trurl și Klapaucius, acest univers care părea la acel moment fantastic, ireal, imposibil, poate fi azi catalogat drept manifestarea anticipativă a unei viziuni paralele, probabile, chiar posibile.
Cele mai bune reprezentări ale personajelor lui Lem au fost create de Daniel Mróz, ilustrator și designer renumit din Cracovia. Fără a fi în mod necesar un adept al literaturii SF, Mróz a fost captivat de simțul umorului demonstrat de Stanisław Lem. Deși nu a ilustrat decât trei din scrierile lui Lem, Cartea roboților, Ciberiada și Motoare mortale, pentru mulți fani ai genului textele lui Lem sunt inseparabile de desenele lui Mróz.
Creația lui Mróz este populată de extratereștri și roboți, ce amintesc de cinematografia și literatura SF, demoni și monștri din reprezentări medievale, personaje caricaturale, juxtapunând ca într-o joacă gravuri din enciclopedii din secolul al XIX-lea, fantezii suprarealiste, ilustrații din romanele lui Verne, scene din poveștile lui Poe, dar și din Biblie.