România va acorda asistenţă Republicii Moldova pentru atragerea de finanţări

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a discutat joi cu vicepremierul şi ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării din Republica Moldova, Andrei Spînu, stadiul programelor comune de cooperare teritorială finanţate de Comisia Europeană şi despre facilităţile oferite de UE pentru noi proiecte comune care pot fi susţinute din fonduri europene, a anunţat joi ministerul de resort.

Potrivit comunicatului, cei doi oficiali au convenit constituirea unui grup tehnic comun pentru oferirea de expertiză în domeniul accesării diverselor surse de finanţare şi pentru susţinerea integrării europene a Republicii Moldova prin şi împreună cu România.

Ministrul Dan Vîlceanu a prezentat oportunităţile de finanţare oferite din alte surse decât programele comune de cooperare teritorială, cum ar fi programele, mecanismele şi iniţiativele europene gestionate direct de Comisia Europeană, unde Republica Moldova poate fi partener.

Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova a subliniat domeniile prioritare în care se doreşte colaborarea cu România, după cum urmează: transport, construcţii, dezvoltare regională, energie şi eficienţă energetică, subliniind importanţa proiectelor comune pe partea de infrastructură.

În comunicat se precizează că această vizită urmează seriei de vizite oficiale bilaterale între oficiali români şi moldoveni, dintre care sunt amintite: vizita oficială efectuată în România de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în data de 23 noiembrie, precum şi vizita prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, din 9 decembrie.

În perspectiva viitoarei şedinţe comune de Guvern România – Republica Moldova, ca demersuri pentru sprijinirea proiectelor de investiţii ale Republicii Moldova, partea română şi-a arătat susţinerea pentru organizarea unor întrevederi comune la Bruxelles ale oficialilor români şi moldoveni cu reprezentanţi ai instituţiilor europene.

Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 a fost aprobat oficial de Comisia Europeană în data de 17 decembrie 2015, având un buget total de aproximativ 89 milioane de euro, din care buget ENI de 81 milioane de euro.

Programul contribuie la atingerea obiectivelor Instrumentului European de Vecinătate (ENI) prin promovarea culturii locale şi a conservării patrimoniului cultural, prin dezvoltarea sistemului de sănătate la nivelul zonei vizate, a infrastructurii şi nu în ultimul rând dezvoltarea educaţiei şi prevenirea şi combaterea problemelor de securitate şi siguranţă.

Aria eligibilă a programului în România cuprinde 4 judeţe: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi; iar în Moldova întreg teritoriul.

Domeniile de finanţare au fost sintetizate în următoarele axe prioritare: cooperare instituţională în educaţie pentru creşterea accesului la educaţie şi a calităţii educaţiei; promovare şi suport pentru cercetare şi inovare; conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric; dezvoltarea infrastructurii de transport transfrontalieră şi a infrastructurii TIC; sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate şi accesul la sănătate; sprijin pentru activităţi comune de prevenire a dezastrelor naturale sau provocate de om, precum şi acţiuni comune în situaţii de urgenţă;
prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii organizate şi cooperarea poliţienească.

Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 18 decembrie 2015, având un buget total de 49 milioane de euro (ENI).

Ţările participante la program sunt România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia. Priorităţile programului sunt: promovarea în comun a afacerilor şi antreprenoriatului în sectoarele turism şi cultură; creşterea oportunităţilor comerciale transfrontaliere şi modernizarea sectorului agricol şi a celor conexe; îmbunătăţirea sistemului de monitorizare în comun a mediului; promovarea în comun a unor acţiuni având ca scop conştientizarea privind deşeurile maritime şi riverane. AGERPRES