Consilierii județeni ieșeni s-au întrunit miercuri, 22 decembrie, în ultima ședință ordinară din acest an. Întâlnirea, desfășurată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a debutat cu un moment de reculegere în memoria celor care în urmă cu 32 de ani s-au jertfit pentru libertate în urma Revoluției Române din decembrie 1989. A urmat un spectacol de colinde și obiceiuri tradiționale de iarnă susținut de Corul Filarmonicii „Moldova” din Iași și de copii aflați în îngrijirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Printre cele 44 de proiecte de hotărâre aflate pe oedinea de zi, aprobate de consilieri, s-au numărat cele privind dotarea cu echipamente de securitate a Aeroportului Internațional Iași, care presupune, printre altele, achiziționarea unei ambulanțe de tip A1 pentru urgențele medicale, a unei autospeciale de pompieri, dar și a unor echipamente moderne inclusiv pentru detectarea urmelor de explozibil, extinderea structurii spațiilor medicale ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfinta Maria” Iasi” și achiziționarea și montarea de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în judeţul Iaşi, investiție în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. Tot în cadrul ședinței de miercuri, aleșii județeni au aprobat taxele speciale și tarifele pentru anul 2022 pentru Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, Direcția Arhitect Șef din cadrul Consiliului Județean Iași, Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”, Filarmonica „Moldova” Iași, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, tarifele pentru prestarea serviciilor artistice de către Ansamblul Artistic Profesionist “Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, în anul 2022 și taxele de participare la cursurile organizate de către Școala Populară de Arte “Titel Popovici” Iași. “În decursul acestui an, Consiliul Județean a aprobat peste 400 de hotărâri, prin care am urmărit dezvoltarea județului nostru. Le mulțumesc angajaților din aparatul de specialitate pentru efortul depus în realizarea proiectelor și implementarea lor ulterioarăși, de asemenea,le mulțumesc și colegilor din legislativ pentru că, indiferent de culoarea politică, au susținut investițiile care vor duce la îmbunătățirea condițiilor de trai din comunitățile ieșene.Sper ca anul viitor să fie și mai multe proiecte adoptate și mai mulți bani pentru județul Iași”, a declarat, la finalul ședinței, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.