Până acum, în județul Iași au fost administrate 54.196 de doze de vaccin antigripal din totalul celor 92.065 de doze, distribuite de Ministerul Sănătății. Campania de vaccinare a demarat la jumătatea lunii octombrie, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi distribuind atunci dozele în vederea imunizării împotriva gripei de sezon a copiilor înscriși la cabinetele medicilor de familie, a copiilor din instituțiile sociale, a personalului medico-sanitar din unitățile medicale, precum și a persoanelor instituţionalizate din căminele de bătrâni și unitățile medico-sociale. În această perioadă continuă distribuirea vaccinurilor antigripale la cabinetele medicilor de familie din județul Iași. Până în prezent, DSP Iași a repartizat participanților la campanie de vaccinare 84726 de vaccinuri antigripale. Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vizează reducerea la maximum a îmbolnavirilor prin gripa de sezon. Reamintim că sunt vaccinate gravidele, persoanele cu vârsta peste 65 de ani (cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat). De asemenea, sunt imunizați copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, precum și personalul medico-sanitar, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătății.