Cuplurile care doresc să se căsătorească în anul 2022 se pot programa online la Oficiul Stării Civile

Persoanele care doresc să se căsătorească în anul 2022 îşi pot programa online ziua şi ora la care va fi oficiată căsătoria la sediul Stării Civile. Pentru oficierea căsătoriei, cel puțin unul dintre viitorii soți trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iași. “Serviciul online de programare a căsătoriilor nu elimină cerinţa legală ca ambii soţi să se prezinte în termenul legal în faţa ofiţerului stării civile pentru a completa declaraţia de căsătorie şi a prezenta actele necesare. În cazul căsătoriei la sediu, rezervarea se face cu cel puţin 12 zile înainte de data oficierii căsătoriei. Într-un interval pot fi programate două căsătorii, din acest motiv intervalul rezervat poate figura în continuare disponibil. În cazul căsătoriei în afara sediului Stării Civile (grădini publice, parcurile, muzee şi alte locuri în aer liber) este necesară obținerea aprobării primarului Municipiului Iași pentru oficierea în exterior. Lipsa aprobării anulează programarea. Declaraţia de căsătorie şi documentele necesare se depun la sediul Serviciului de Stare Civilă, cu zece zile calendaristice înainte de încheierea căsătoriei, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria. În cazul în care căsătoria va fi cu un cetăţean străin, informaţii privind actele necesare şi programarea oficierii se obţin exclusiv la sediul Stării Civile Iaşi”, se arată într-un comunicat al Serviciului de Stare Civilă Iași. Programarea online a căsătoriilor se poate face accesând adresa https://www.dlep-iasi.ro/programare-casatorie.html. Alte informații pot fi obținute prin mesaj la adresa de email stareacivila@dlep-iasi.ro.