GCS: La terapie intensivă sunt internaţi 443 de pacienţi, dintre care patru sunt copii

Un număr de 2.379 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 49 sunt copii, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Conform GCS, la terapie intensivă sunt internaţi 443 de pacienţi, dintre care patru sunt copii. Dintre pacienţii internaţi la ATI, 42 au certificat care atestă vaccinarea anti-COVID.

Potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.333 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 316 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 8.335 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.595 în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 106.230 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată 55.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 760 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. AGERPRES