Un roman memorabil despre dragoste şi război: Lecţii nocturne în Micul Ierusalim de Rick Held

  • Lecţii nocturne în Micul Ierusalim de Rick Held este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.

Adolescentul evreu Tholdi, care aspiră să devină muzician, o întâlneşte pentru prima dată pe prostituata romă Liuba, o fată frumoasă şi misterioasă, în ziua în care împlineşte şaisprezece ani. Câteva săptămâni mai târziu, Armata Română, aliata Germaniei naziste, ocupă Cernăuţiul, oraşul său natal. Tholdi reuşeşte să-şi facă rost de o slujbă la fosta fabrică de textile a tatălui său. E în culmea fericirii, asta până când află că Radu şi Grigore, cei doi fraţi care conduc acum fabrica, sunt colaboratori ai naziştilor. Printr-o întorsătură a sorţii, Tholdi şi Liuba se reîntâlnesc în momentul în care adolescentul descoperă că ea este amanta lui Radu. În încercarea de a-şi salva familia de la trimiterea într-un lagăr de concentrare, Tholdi îi ajută să-şi ţină relaţia secretă. O instalează pe Liuba într-un apartament din cartierul evreiesc, vizavi de locuinţa familiei lui, se îngrijește să aibă tot ce îi trebuie şi, în cursul lecţiilor de pian pe care i le predă noaptea, între cei doi se înfiripă o prietenie foarte preţioasă. Liuba este cheia supravieţuirii lor, însă iubirea lui Tholdi se poate preschimba oricând într-o obsesie periculoasă ce le-ar aduce moartea.

„O poveste palpitantă, pe un fundal istoric absolut cutremurător, despre lupta pentru supravieţuire, regrete şi o dragoste interzisă. Un roman de debut impresionant şi emoţionant, care se bucură de aprecierea unor critici de marcă.” (Canberra Weekly)„Un roman scris într-un stil direct şi alert, cu o intrigă complicată, ce îndeamnă cititorul să mediteze la modul în care poţi ajunge să abordezi anumite dileme morale când trăieşti permanent cu teama de moarte.” (Saturday Age)

„Cu un talent impecabil, Rick îşi poartă vertiginos cititorul tot înainte, pe firul unei intrigi demne de orice thriller al marelui ecran.” (Living Arts Canberra)

Rick Held a studiat scrierea creativă la Victoria University, Melbourne, Australia, angajându-se apoi la Crawford Productions, la acea dată cea mai mare companie producătoare de seriale de televiziune din ţară. Are o carieră de scenarist TV ce se întinde pe mai bine de treizeci de ani, de-a lungul căreia a scris scenarii pentru unele dintre cele mai populare seriale australiene. Lecţii nocturne în Micul Ierusalim, inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este romanul său de debut.