Editura Litera: ”Minciuna lui Michelangelo” de Igor Bergler – bestsellerul absolut al anului

„Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări” de Igor Bergler, „Apropo de nimic” de Woody Allen, „Fecioarele” de Alex Michaelides şi „Poveşti de vară” de Mieko Kawakami se numără printre cele mai citite cărţi ale anului 2021 de la Litera, potrivit paginii de Facebook a editurii.

* „Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări” de Igor Bergler, „un thriller inteligent şi extrem de bine documentat despre intrigile şi misterele Vaticanului”, este bestsellerul absolut al anului 2021.

„În spatele unor execuţii ritualice, se află o conspiraţie terifiantă şi un secret devastator pentru Biserică, ascuns într-un document descoperit de Michelangelo Buonarroti, cu 500 de ani în urmă. Dozarea perfectă dintre suspans, crimă, mister şi istorie face din acest roman o lectură hipnotică, depăşind cu mult pariurile cărţilor anterioare ale autorului”, potrivit prezentării cărţii făcută de editură.

* „Apropo de nimic” de Woody Allen este o autobiografie „spumos de amuzantă şi inteligentă”, scrisă de unul dintre cei mai remarcabili cineaşti şi artişti ai timpurilor noastre.

„Cu stilul său unic de povestitor, Allen aminteşte de încercările sale de a intra în industria de divertisment de radio şi televiziune, despre cariera sa cinematografică, dar şi despre relaţiile şi căsniciile sale, despre greşelile şi succesele sale, despre pasiunea sa pentru jazz şi sport”, arată editura.

* „Fecioarele” de Alex Michaelides împleteşte mitologia greacă, psihologia, obsesia şi crima, constituinde-se, potrivit Litera, într-un thriller psihologic „uluitor” despre determinarea unei psihoterapeute strălucite de a înţelege şi de a devoala crimele bizare ale charismaticului profesor de tragedie greacă Edward Fosca.

* „Apă proaspătă pentru flori” de Valerie Perrin este un roman despre Violette, administratoarea unui cimitir dintr-un orăşel din Burgundia, despre universul său, o poveste intimă şi plină de forţă despre o femeie care, în ciuda tuturor obstacolelor, crede invariabil în viaţă şi în bucurie.

Romanul a fost tradus în peste 30 de ţări şi a câştigat Premiul Maison de la Presse, Paperback Readers Prize, intrând pe listele ABA Indies Introduce şi Indie Next List în 2020.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


 

* „Portocala sângerie” de Harriet Tyce, un debut fulminant al scriitoarei, publicată în peste 25 de ţări, este un roman întunecat şi captivant despre violenţa domestică, lipsa de devotament în căsnicie, despre impulsuri viscerale, dar şi despre pierderea respectului de sine.

* „Oricine poate avea o relaţie fericită” de Stefanie Stahl învaţă că formula unei relaţii sănătoase constă în armonia dintre ataşamentul de celălalt şi autonomia personală, renunţând la tiparele comportamentale disfuncţionale.

* „Aşa începe răul” de Javier Marias, scriitor tradus în 46 de limbi, cu peste opt milioane de cărţi vândute în întreaga lume, este considerată de critici „o operă majoră, o poveste hipnotică, digresivă, presărată cu tensiune erotică, conflicte politice şi meditaţii filosofice”.

* „Poveşti de vară” de Mieko Kawakami este, conform Editurii Litera, un portret radical şi intim al condiţiei femeii în Japonia contemporană şi nu numai, un roman ce chestionează ireverenţios feminitatea, corpul feminin, dar şi familia, cu legăturile şi abuzurile, cu aşteptările şi trădările cu care aceasta vine la comun.

* „Trăind cu zeii” de Neil MacGregor este o carte care tratează un aspect axiomatic al condiţiei umane – nu există nicio societate în lume ai cărei membri să nu împărtăşească o credinţă comună, o ideologie sau o religie.

În 2021, Litera a editat peste 750 de titluri noi din toate domeniile. AGERPRES