”Operaţiunea Rondul de noapte este cel mai mare şi mai amplu proiect de cercetare şi conservare din istoria capodoperei lui Rembrandt”, a precizat muzeul pe site-ul său. ”Obiectivul operaţiunii Rondul de noapte este conservarea pe termen lung a tabloului”.
Fotografia, realizată la o rezoluţie foarte înaltă, are o dimensiune de 717 gigapixeli. Cu ajutorul unui program dezvoltat special, au fost făcute un număr total de 8.439 de fotografii, fiecare dintre acestea măsurând 5,5 centimetri cu 4,1 centimetri.
”Distanţa dintre doi pixeli este de 5 micrometri, ceea ce înseamnă că un pixel este mai mic decât o hematie”, a precizat muzeul pe pagina sa de internet.
”Fotografiile mici au fost lipite cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a forma imaginea mare finală, cu o dimensiune totală de 5,6 terabiţi”, mai precizează muzeul.
Tabloul, realizat de Rembrand în anul 1642, măsoară 380 de centimetri în înălţime şi 453 de centimetri în lăţime.
”Putem acum vedea fiecare pigment din toate micile crăpături”, a spus Katrien Keune, directoarea departamentului de ştiinţe din cadrul Rijksmuseum, pentru postul public olandez de televiziune NOS. Imaginea va sta la baza unor operaţiuni ulterioare de restaurare a picturii.
”Este un cadru frumos şi foarte detaliat care ne va ajuta să vedem cum se schimbă lucrurile pe termen lung”, a spus ea.
Lucrările de restaurare vor începe în prezenţa publicului, pe 19 ianuarie. Muzeul este închis la ora actuală în contextul lockdown-ului parţial în vigoare în Ţările de Jos, urmând să se redeschidă pe 15 ianuarie. AGERPRES