Simion, după întâlnirea de la Ministerul Agriculturii: Avem asigurări că se vor da subvenţii şi pentru bovine, şi pentru oi

Crescătorii de ovine şi bovine vor beneficia de subvenţii de la stat, a declarat deputatul AUR George Simion după întrevederea pe care a avut marţi cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în cadrul căreia au fost abordate probleme legate de sectorul zootehnic din România.

„Discuţia a fost una foarte bună, împreună cu specialiştii noştri pe agricultură am găsit cale de dialog cu ministrul (…). Avem asigurările domnului ministru, care sunt transpuse în viitorul Plan Naţional Strategic, la care participăm împreună cu specialiştii noştri. Am trimis deja propunerile noastre pentru viitorul PNS. Până acum s-a mers foarte mult pe creşterea porcilor şi pe pasăre. De acum înainte, se vor da subvenţii şi pentru bovine, şi pentru oi. O să fie un fond special alocat, în care o să fie ca beneficiari şi ciobanii. Plăţile, faţă de anii trecuţi, se vor face la timp, aşteptăm documentaţia, parcă 400 de milioane”, a precizat Simion după întâlnirea de la Ministerul Agriculturii.

El a adăugat că oamenii pot să crească animale în gospodărie.

„Creşteţi porci ca până acum, nu vă limitează nimeni, nu mai avem pe acel ministru domn Chioveanu la ANSVSA. Nu avem nicio limită de cinci porci, de şapte porci în gospodărie. Aveţi voie să aveţi scroafe gestante. Toate lucrurile vor fi ca până acum, toţi cei care au casă la ţară să crească porc în bătătură, că nu se ia nimeni de ei. Garantăm noi”, a afirmat Simion.

Una dintre propunerile AUR, supusă atenţiei ministrului Agriculturii, a vizat înfiinţarea unei pieţe publice cu produse româneşti, a menţionat Avram Fiţiu, specialist pe probleme de agricultură din partea AUR, participant la discuţiile de la minister.

 

„Am propus o piaţă publică, în care tot ce înseamnă elevii din şcoli, medici, bolnavi să aibă acces la mâncare românească şi o mâncare de calitate. Un produs mai ecologic, mai natural, un produs tradiţional, un produs montan, aşa cum se întâmplă în toate ţările din Europa. În toată Europa, piaţa publică provine din teritoriul respectiv naţional, iar restul produselor pot să provină şi din alte ţări. Deci, miza mare a discuţiei noastre s-a legat de PNS”, a subliniat Fiţiu.

El a estimat că, până în 2027, românii vor putea să consume „mâncare românească”, fără să mai importe din străinătate.

„Dacă noul PNS, pe care Ministerul Agriculturii îl va propune la sfârşit de lună ianuarie sau început de februarie, şi discuţia noastră de aici se va păstra la nivel de ceea ce am convenit, noi credem că, până în 2027, România poate să mănânce mâncare românească, fără să mai importe mâncare străină”, a susţinut Avram Fiţiu. AGERPRES