TREI ZILE – O MINUNE ÎN SPAȚIUL MIORITIC

A doua zi lucrătoare, după începerea Noului An, 2022 încercăm, să ne revenim, chiar dacă încă mirajul sărbătorilor de iarnă ne domină, persistă, ne scot la „iarbă verde”, la acel fel de iarbă verde în care albul zăpezilor se încăpăţânează să se topească după o iarnă ce a durat, cel puțin până acum, trei zile, atât când poate să țină o minune în spațiul mioritic.

Aceleași știri senzaționale vânate de presă ca fiind de pagina întâi, se îngrămădesc să construiască revista presei. Astfel, nu suntem feriți de teribilele accidente de circulație, care nu ezită să-și mențină ora de difuzare, nu doar la orele 17, cât mai ales reușesc să domine programul tv. de la orele  8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,20,21,22,23,24 pe toate televiziunile de știri sau cu această funcție, fără de care, se pare, că nu mai reușim astăzi să trăim în liniște și  pace!

Anul acesta o știre de luat în seamă, care încearcă să răspundă și la întrebarea „Cine sau ce vorbește în propoziție?” mă provoacă să ies din anonimatul faptelor amintite și să mă ridic de pe scaun, să las scrisul în plata Domnului și să mă iau de revere cu necunoscutul, cel care deține majoritatea absolută în viața noastră cea toate zilele.

O știre care te poate da peste cap prin urmările pe care le propune. Știrea suna așa:

15.000 de locuitori din Motru, fără încălzire, de câteva zile (până aici, privim în ochi o realitate cu care ne-am lovit timp de jumătate de secol de comunism, crezând că Revoluţia din decembrie 1989 a reușit să ne aducă libertatea acasă și căldura în casă). Dar știrea devine o  bombă cu efect surprinzător, cu urmarea celei de-a două jumătăți, în care pentru a rezolva situația, colegii de la Știri Antena 3 au constatat că Un preot a fost chemat să sfințească locul avariei. Nu un mecanic, nu un instalator! A fost chemat un preot să se roage ca defecțiunea, ce a lăsat în frig un întreg cartier oltenesc, să ajungă în competența lui Dumnezeu, așa cum au ajuns și alte lucruri lumești dovedite a fi mult prea grele pentru muritori de rând.

Un preot a fost chemat (se poate citi și printre rânduri finalul știrei) să sfințească instalațiile uzinei care trebuia să asigure apa caldă și căldura în orașul Motru, și care nu mai funcționează din 30 decembrie.

Societatea UATAA, care trebuie să asigure confortul termic al locuitorilor din Motru, nu mai funcționează din 30 decembrie, ora 18:00, din cauza unei defecțiuni. Problemele au început însă cu două zile mai devreme, relatează publicația Gorjeanul.

Uzina nu are, oficial, conducere, iar fostul administrator special Dorel Drăghici și-a luat singur atribuții de director și s-a apucat să remedieze problema. Printre soluțiile găsite a fost și aceea a unei slujbe religioasă susținute în uzină de un preot din zonă

(Un nou Dorel scos în calea României să ne facă de râs!) Preotul a dat sâmbătă după-amiază cu aghiazmă peste instalațiile „virusate”, în timp ce salariații chemați să remedieze defecțiunea râdeau pe înfundate, arată sursa citată.

Păcura achiziționată de Dorel Drăghici ar fi de proastă calitate, lucru pe care angajații societății l-au semnalat încă din 27-28 decembrie când instalația nu mai dădea randament, întrucât nu funcționa în parametrii optimi.

O altă pompă pusă la dispoziția uzinei de către EMC, în urmă discuțiilor purtate la Prefectura Gorj de către Comitetul de Urgență pe 1 ianuarie, nu vrea să funcționeze, salariații susținând că pe instalație s-ar fi format dopuri care obturează transportul păcurei către injectoare.

Primăria a sugerat chiar, în postarea de pe pagina oficială de Facebook, un control de calitate la păcură, deoarece se suspectează faptul că acest combustibil utilizat de uzină este de proastă calitate, dar se plătește ca unul calitativ.
De asemenea, primarul Cosmin Morega a cerut demisia celor responsabili.

Pentru a ajunge să pui degetul  pe rană a fost necesară punerea în scenă a acestei mascarade în care omul are, de această data, neinspiratul rol de ridiculizat în aer liber sau la gura caloriferului.

A doua zi lucrătoare, după începerea Noului An, 2022 încercăm, să ne revenim, chiar dacă încă mirajul sărbătorilor de iarnă ne domină, persistă, ne scot la „iarbă verde”, la acel fel de iarbă verde în care albul zăpezilor se încăpăţânează să se topească după o iarnă ce a durat, cel puțin până acum, trei zile, atât când poate să țină o minune în spațiul mioritic.

ADI CRISTI