Ieșenii au la dispoziție 272 de locuri de muncă în Germania

În săptămâna 5 – 12 ianuarie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie 367 de locuri de muncă vacante, din care 303 pentru persoanele cu studii medii şi 64 pentru cele cu studii superioare. Cele mai multe locuri disponibile sunt în servicii (125), din care 16 în comerț, 12 în transporturi și 97 în alte activități de servicii. De asemenea, mai sunt disponibile 135 de locuri de muncă vacante în construcții, 67 în industrie, 36 în confecții și patru în sănătate și asistență social. În aceeaşi perioadă, potrivit portalului de mobilitate a forţei de muncă EURES, ieșenii au la dispoziţie 345 de locuri de muncă vacante, din care 272 în Germania, 71 în Norvegia și câte unul în Olanda și Estonia. Printre cele mai căutate locuri de muncă se număr cele de șofer de autobuz, schelar, lucrăror în producția și prelucrarea sticlei, vopsitor și vopsitor auto. (E.M.)