Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Eugene Ionesco” va avea loc pe 7 și 8 ianuarie, la ora 18.30, premiera spectacolului ”Peter Pan”, după un text scris de scriitorul și dramaturgul scoțian James Matthew Barrie. O poveste îndrăgită de cei mari și de cei mici. Regia și adaptarea scenică – Sergiu Chiriac, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, ”Peter Pan” este un spectacol pentru toate vârstele, care-i fură pe cei mici în acțiunea poveștii provocând-ui să zboare împreună cu Peter Pan în țara DE NICĂIERI trăind împreună cu personajele – momentul, clipa copilăriei, care peste ani va deveni doar un sentiment de amintire pe care nu-l vor mai putea trăi pe deplin niciodată. Și cei mari au posibilitatea să-și amintească de acel suav sentiment copilărie.
Joi, 6 ianuarie, la 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” își așteaptă publicul la spectacolul ”Joisărbătoare” de Katalin Thuroczy, regie și scenografie de Slava Sambriş (traducere – Anamaria Pop). Potrivit lui Slava Sambriș, piesa, semnată de un dramaturg ungar, este o tragicomedie despre conflicte dintre generații. ”Sper să se regăsească publicul în diferite situații, discuții, ideologii, care se ciocnesc la un moment dat și creează conflict. Avem un spațiu plin de amintiri, de poze, trecute prin diverse perioade istorice. Acest text m-a impresionat și prin faptul că Ungaria are același parcurs istoric, ca și al nostru. Au trecut și ei prin perioada nazistă, cea comunistă, prin perioada așa-zisei libertăți. Au avut același conflict, o legătură strânsă cu cultura rusească. E un text localizat spațiului moldovenesc”, a subliniat regizorul.
Sâmbătă, 8 ianuarie, la 18.00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” readuce în scenă spectacolul „Dosarele Siberiei” de regizorul Petru Hadârcă, după memoriile deportatelor Ecaterina Chele, Margareta Cemârtan-Spânu și ale lui Ion Moraru, condamnat politic. Potrivit directorului instituției, Petru Hadârcă, ideea de a monta „Dosarele Siberiei” a venit după ce el a realizat la Radio București câteva spectacole radiofonice consacrate deportărilor. Este vorba despre „Deportați în Siberia” și „Douăzeci de ani în Siberia”, după textul Aniței Andriș-Cudla, precum și „Stalin mi-a furat copilăria”, de Boris Vasiliev ș.a.