Ţuculescu, Tonitza şi Ghenie – lideri în topul celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile din România

Pictorul Ion Ţuculescu este lider în topul celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile de artă din România în 2021, cu vânzări de aproape 777.000 de euro.

Ţuculescu este lider în topul pentru anul trecut al celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile din ţară, cu vânzări totale de 776.826 de euro pentru 20 de opere adjudecate, potrivit site-ului de specialitate www.tudor-art.com.

Pe locul doi se situează Nicolae Tonitza, cu 55 de lucrări cumpărate cu suma totală de 644.550 de euro, iar pe locul trei – Adrian Ghenie, cu 8 opere, adjudecate la suma totală de 528.250 de euro.

Următoarele locuri în topul din 2021 al celor mai bine vânduţi artişti sunt ocupate de Nicolae Grigorescu, cu 14 de opere vândute la suma totală de 489.114 de euro; Gheorghe Petraşcu – cu 29 de lucrări, la 304.988 de euro; Theodor Pallady – cu 35 de lucrări, la 303.568 de euro; Marcel Guguianu – cu 92 de lucrări, la 256.586 de euro; Nicolae Vermont – cu 36 de lucrări, la 248.516 de euro; George Mazilu – cu 23 de lucrări, la 210.700 de euro şi Ştefan Câlţia, cu 101 de lucrări, la 174.661 de euro.

În 2020, top zece al celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile de artă din România a fost condus tot de Nicolae Grigorescu – vânzări totale de 951.185 de euro pentru 24 opere adjudecate. El a fost urmat în top de Nicolae Tonitza, cu vânzări de 809.550 de euro, Gheorghe Petraşcu – 341.829 de euro, Theodor Pallady – 326.940 de euro, Adrian Ghenie – 286.500 de euro, Victor Brauner – 281.525 de euro, Ştefan Luchian – 277.615 de euro, Ştefan Câlţia – 244.718 de euro, Octav Băncilă – 219.391 de euro, Constantin Piliuţă – 201.773 de euro.

Prima licitaţie de artă din acest an va fi organizată de casa Alis pe 23 ianuarie. Cea mai bine cotată lucrare a sesiunii este „Luminiş”, de Ion Ţuculescu, pusă în vânzare la preţul de pornire de 15.000 de lei. AGERPRES