Cluj: Invenţiile lui Leonardo da Vinci, prezentate într-o expoziţie internaţională

Mai multe invenţii ale lui Leonardo da Vinci vor fi prezentate într-o expoziţie internaţională care va fi deschisă vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

„Expoziţia ‘Leonardo da Vinci – Invenţiile unui Geniu’ revine în România în premieră în Cluj (a mai fost prezentă în Bucureşti), continuând circuitul internaţional care a inclus 80 de oraşe din Europa, Asia, continentul nord-american, sud-american şi Australia. Expoziţia a stabilit un record de vizitare pentru o expoziţie culturală (peste 20 milioane de vizitatori), înscriindu-se în galeria marilor evenimente culturale ale lumii. Expoziţia, întinsă pe 600 metri pătraţi, cuprinde 45 de modele, realizate din lemn ale invenţiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci, una din cele mai luminate minţi ale omenirii, plus 5 reproduceri ale unor tablouri ale sale. Modelele nu au fost reproduse în timpul vieţii inventatorului. Grupate în cinci categorii – maşinării pentru zbor, maşinării hidraulice, maşinării pentru construcţii, concepte pentru manufacturare şi maşinării de război – toate uimesc prin ingeniozitatea unui om care a creat, în perioada renascentistă, elementele esenţiale ale funcţionării multor obiecte utilizate şi astăzi în toată lumea”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de organizatorii evenimentului.

Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 7 ianuarie – 15 aprilie. Pentru grupuri de elevi organizate de şcoli, programul este în intervalul marţi – vineri, orele 12,00 – 16,00, iar pentru publicul larg, de miercuri până vineri, între orele 16,00 – 20,00, iar sâmbăta şi duminică, în intervalul orar 10,00 – 20,00.

„Pentru a avea acces în expoziţie, adulţii şi copiii mai mari de 12 ani trebuie să prezinte la intrare certificatul verde, rezultatul negativ al unui test COVID sau dovada că au trecut recent prin boală. Toţi cei care vor să viziteze expoziţia trebuie să respecte regulile de siguranţă impuse în contextul pandemiei: purtarea măştii şi păstrarea distanţei sociale faţă de ceilalţi participanţi”, se mai arată în comunicat.

Expoziţia este organizată de Consorţiul Studenţilor din România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.
AGERPRES