Justiţia ucraineană a îngheţat proprietăţile deţinute de fostul preşedinte Petro Poroşenko în cadrul unei anchete oficiale asupra unor acuzaţii de presupusă înaltă trădare vizându-l pe fostul şef de stat, a anunţat joi Procuratura Generală, citată de Reuters.
Potrivit procurorilor ucraineni, Poroşenko a fost implicat în finanţarea separatiştilor susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei în 2014-2015. El respinge acuzaţiile.
„Instanţa a decis să sechestreze bunurile suspectului, care îi aparţin în virtutea dreptului de proprietate”, se arată într-un comunicat al procuraturii generale.
Luna trecută, procurorii au cerut unui tribunal ucrainean arestarea lui Poroşenko cu posibilitatea unei cauţiuni stabilite la 1 miliard de grivne (37 milioane dolari SUA).
Poroşenko, unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni ai Ucrainei, nu s-a aflat în Ucraina de la sfârşitul lunii decembrie şi nu a comentat încă asupra hotărârii. El a spus că intenţionează să se întoarcă în Ucraina la 17 ianuarie.
Aliaţii lui Poroşenko au declarat că confiscarea bunurilor este rezultatul răzbunării personale a preşedintelui Volodimir Zelenski.
„Un preşedinte slab (…) foloseşte urmărirea manuală, investigaţia manuală şi justiţia manuală pentru a pedepsi adversarii”, a declarat Volodimir Ariev, un parlamentar din partidul politic al lui Poroşenko, după decizia instanţei.
„Această decizie ilegală agravează criza politică în ţară”, a scris Irina Geraşcenko, un alt parlamentar din partidul lui Poroşenko, pe Facebook.AGERPRES