Chişinău, 6 ian. /MOLDPRES/. Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 7 568 de locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 4,11 mlrd lei, iar suma totală a garanțiilor constituie 2 mlrd lei, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, din numărul total al beneficiarilor, 1 353 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2; 3 240 – prin programul Prima Casă 3; 1 208 – prin programul Prima Casă 4, iar 13 – prin programul Prima Casă 5.
Din cei 7 568 de beneficiari, 5 193 sunt familii, iar 2 375 – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului constitute 60,81 metri pătrați, iar valoarea medie a locuințelor procurate este de 635,15 mii lei.
Din numărul total de locuințe procurate în cadrul Programului 6 862 sunt apartamente, iar 706 – case de locuit individuale.
Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.