Manifestările din acest an prilejuite de aniversarea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, vor avea o amploare redusă, cauzată de restricțiile sanitare impuse de pandemia de coronavirus. Potrivit primarului Mihai Chirica, deși autoritățile locale pregătiseră pentru 24 ianuarie un program diversificat de manifestări, printre care și un concert de muzică populară, pe lângă alte numeroase activități culturale, ceremoniile prilejuite de Unirea Principalelor Române, programate în Piața Unirii, vor fi mult restrânse din punct de vedere numeric, iar toate activitățile artistice anulate. „Suntem cu aproape trei săptămâni de momentul 24 Ianuarie. Din păcate nu se întrevede nicio scădere a numărului de infectări cu COVID-19. Prim urmare, vom fi constrânşi să funcţionăm după regula Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), atunci când rata de infectare e mai mare de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Ştim cam ce măsuri trebuie să luăm pentru a putea răspunde acestor obligaţii impuse de CNSU, aşa că 24 Ianuarie a rămas aşa, un semn de întrebare, din punct de vedere al manifestărilor, dar nu şi din punct de vedere al sărbătorii. Data de 24 Ianuarie rămâne sărbătoare naţională dedicată Unirii Principatelor Române, Iaşiul fiind oraşul promotor al celor trei uniri. Chiar dacă nu vom organiza manifestări aşa cum era înainte de pandemie, ne-am fi dorit să organizăm spectacole de muzică populară, o manifestare populară în Piaţa Unirii, la care să participe şi personalităţile de astăzi, şi Hora Unirii, care era organizată după depunerea de coroane”, a declarat primarul Mihai Chirica. Cel mai probabil, singurele manifestări importante care vor avea loc în acest an la Iași, de Ziua Principatelor Române, vor fi ceremonia de depunere de coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Piața Unirii, și un simpozion dedicat actului istoric de la 24 Ianuarie 1859, programat la Muzeul Municipal “Regina Maria”.