Trenurile Zăpezii pornesc, cu reduceri de preţ, spre staţiunile montane din data de 10 ianuarie

Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, pot profita în perioada 10 ianuarie – 28 februarie 2022 de reduceri tarifare atractive de 25% prin oferta „Trenurile Zăpezii”, disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători, care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, informează vineri operatorul naţional feroviar de transport călători.

„‘Trenurile Zăpezii’ reprezintă o alternativă rapidă şi verde la aglomeraţia din trafic în special pe Valea Prahovei, datorită duratei scurte a călătoriei cu trenurile InterRegio CFR Călători din Capitală”, susţin reprezentanţii companiei.

Reducerile tarifare se acordă astfel: 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiile de cale ferată: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov. În acest fel, se evită aglomeraţia din trafic de pe Valea Prahovei şi se ajunge direct în staţiuni, în mai puţin de 2 ore şi jumătate chiar şi la Braşov, dacă se porneşte din Bucureşti.

De asemenea, se aplică o reducere de 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiile de cale ferată: Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc.

„Tariful de rezervare a locului (de 3,90 lei/loc) se plăteşte integral. De exemplu, preţul biletului cu această ofertă pe ruta Bucureşti – Predeal este de 30,6 lei, cu 8,9 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa – Braşov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru ruta Bucureşti Nord -Vatra Dornei preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin faţă de tariful întreg”, spune CFR Călători.

Oferta „Trenurile Zăpezii” este supusă unor termene şi condiţii, iar biletele la preţ redus se pot achiziţiona: online, de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online”; de la automatele de vânzare bilete din gări; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR Călători; de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

Reducerea se aplică la tariful preţ întreg pentru trenuri InterRegio clasa a 2-a şi nu se cumulează cu alte oferte. AGERPRES