Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a apreciat marţi într-o decizie că sistemul de supraveghere secretă, precum şi sistemul de conservare a datelor de comunicaţii din Bulgaria încalcă Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, informează AFP.
CEDO a fost sesizată de doi avocaţi ce lucrează pentru ONG-uri bulgare, care au susţinut că activităţile lor îi expune riscului de a face obiectul unei supravegheri secrete şi riscului ca autorităţile să consulte datele lor de comunicaţii aplicând legi ce autorizează această practică în Bulgaria.
„Supravegherea secretă”, care implică supravegherea vizuală, interceptarea de comunicaţii telefonice şi electronice sau punerea sub ascultare, este legală în Bulgaria. Autorităţile pot recurge la ea în toate cazurile în care este pasibilă o pedeapsă de peste 5 ani de închisoare.
Conservarea datelor adunate şi consultarea lor ulterioară de către autorităţi sunt de asemenea legale: toţi furnizorii de servicii de comunicaţie din Bulgaria trebuie să păstreze aceste date ale tuturor utilizatorilor lor timp de şase luni.
Însă CEDO, care deja s-a aplecat acestui subiect în 2007, „consideră că absenţa de reguli clare a dus la o situaţie în care datele strânse prin supraveghere secretă pot fi utilizate în scopuri răuvoitoare”.
Sistemul, astfel cum este el organizat în prezent, „nu pare capabil să furnizeze garanţii efective împotriva unei supravegheri abuzive”, subliniază braţul judiciar al Consiliului Europei. De asemenea, calea de ataca disponibilă „nu pare a fi eficientă”. Date fiind aceste elemente, legislaţia bulgară „nu satisface exigenţa de calitate a legii ce decurge din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi nu este în măsură să limiteze la supravegherea la ceea ce este necesar”, a apreciat CEDO.
Aceasta a conchis prin urmare că este vorba despre o încălcare a articolului 8 al Convenţiei europene, privind respectarea dreptului la viaţă privată şi a corespondenţei.
Bulgaria va trebui să plătească aproape 3.300 de euro reclamanţilor şi va trebui „să aducă legislaţiei sale interne toate modificările necesare pentru a pune capăt încălcărilor (…) şi a asigura compatibilitatea legilor sale cu Convenţia”. AGERPRES