Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale, organizate de Complexul Muzeal Național “Moldova”

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, sub patronajul Ministerului Culturii, organizează la sfârșitul acestei săptămâni o serie de evenimente specific. Astfel, vineri, 14 ianuarie, începând cu ora 11.00, în Sala de Educație Muzeală din incinta Palatului Culturii se va desfășura, în cadrul programului de educație muzeală DICE (Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ), atelierul de scriere creativă „Eminescu peste generaţii”. Participanții, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, vor vizita expozițiile Muzeului de Artă, urmând să dezvolte activitatea creativă în sala de Educație Muzeală pornind de la o lucrare reprezentativă. Astfel, va avea loc o probă de receptare a poeziei de către generaţia foarte tânără, dar şi exerciţii aplicate care vizează conceperea unui poem, în stilul specific poetului naţional. Numărul de participanți este de maximum zece persoane, în conformitate cu regulile sanitare impuse în actualul context pandemic. Programările se fac la numărul de telefon 0232. 275. 979, interior 116, pe email ateliereledice@palatulculturii.ro, sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte. Participarea este gratuită, cu acest prilej. Tot vineri, 14 ianuarie, începând cu ora 12.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” va avea loc masa rotundă „Muzeul – Tradiție, prezent și viitor”, o întâlnire între foști și actuali specialiști care au contribuit la amenajarea expoziției permanente a acestui muzeu. Sâmbătă, 15 ianuarie, la ora ora 17.00, în Sala „Ștefan Procopiu” de la Palatul Culturii va avea loc, în cadrul proiectului artistic-educativ-muzeal „Portativul Tânărului Artist”, programul artistic intitulat „La steaua…” care va fi susținut de elevi de la clasa de teatru (îndrumător prof. Erica Moldovan) și de la clasa de canto (îndrumători: prof. dr. Daniela Ciocoiu, prof. Diana Neacșu), acompaniați la pian de prof. Carmen Costea și prof. Alexandru Ioan Ciotloș. Coordonatorii proiectului sunt prof. Carmen Zaharia-Danicov și dr. ing. Monica Nănescu. Evenimentul este organizat de Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Tot începând de sâmbătă, 15 ianuarie, vizitatorii vor putea vizita, la Muzeul Etnografic al Moldovei, expoziția „Citadela naivilor”, care va fi deschisă până pe 15 martie 2022. De asemenea, tot sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 14.00, la Palatul Culturii (Sala „Henri Coandă”) va avea loc evenimentul de lansare a volumului „Chișinăul de altădată 1436-1812. Studiu monografic, corpus de documente și alte materiale”, semnat de acad. Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu, primul tom din seria „Chișinăul istoric. Toate activitățile se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară, conform normelor sanitare în vigoare, aplicabile și în instituțiile publice. Accesul se face în baza prezentării certificatului verde COVID-19. Ziua Culturii Naţionale a fost celebrată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, marcând astfel nașterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).