Numărul de locuri în învăţământul postliceal organizat de MAI, suplimentat cu 2.891

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de guvern, suplimentarea cu 2.891 de locuri a cifrei de şcolarizare în învăţământul post-liceal organizat de către MAI.

„Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre pentru modificarea HG 477 din 2021 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar 2021 – 2022. Numărul de locuri alocat în unităţile de învăţământ de pregătire aparţinând MAI creşte cu 2.891, ajungând astfel la 5.559”, a arătat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Guvernului.

 

Potrivit ministrului, suplimentarea numărului de locuri în învăţământul post-liceal militar organizat de către MAI va contribui la reducerea deficitului de resurse umane, reprezentând la momentul actual aproximativ 20%.

„Vorbim de aproape 30.000 de posturi care în acest moment nu sunt ocupate la nivelul MAI”, a spus el.

Ministrul a adăugat că îşi doreşte ca numărul celor care intră în sistem „să fie sensibil egal” cu al celor care se pensionează, arătând că au existat ani în care s-au angajat 5.000, dar au plecat 12.000 de persoane.

„Eu îmi doresc un număr cât mai mare de cadre să intre în Ministerul Afacerilor Interne, pentru că am crescut cifra de şcolarizare, aşa cum aţi văzut, şi la şcolile postliceale şi la Academie. Îmi doresc ca şi în acest an să avem cele 5.000 de posturi recrutare din sursă externă, cum am avut şi anul trecut. Anul trecut am avut în jur de 8.500 de persoane care au plecat din sistem şi am reuşit să aducem – pe lângă cei 5.000 de specialişti cu recrutare din sursă externă – şcoala, Academia, promoţia de la Academie. Şi am mai reuşit un lucru, am reuşit să aducem 2.000 de ofiţeri prin examenul de trecere în Corpul Ofiţerilor a agenţilor. (…) Eu îmi doresc să rămână cât mai mulţi în sistem, mai ales cei în jur de 45 – 50 de ani”, a spus el. AGERPRES