Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este ferm convins că până duminică va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare în care să se decidă măsuri cu privire la preţurile la energie şi gaze.
„Sunt ferm convins că până duminică o să avem şedinţa de coaliţie şi o să stabilim anumite măsuri pe care apoi premierul Ciucă să le ia în agenda guvernamentală de săptămâna viitoare. (…) Ne-am uitat atent ce au făcut şi vecinii noştri – şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în Cehia -, dar am văzut ce au făcut şi în Germania şi în Suedia cu sprijin pentru consumatori. Cred că etapa în care găsim justificări sau căutăm vinovaţi şi să ieşi la televizor să spui că nu ai pârghii, când statul român este acţionar unic în vreo 12 companii energetice sau acţionar minoritar, mi se pare, în vreo şapte, cred că este ceva prea mult”, a spus Ciolacu la Antena 3.
El a amintit că a solicitat de urgenţă o convocare a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru că România se află „într-o criză evidentă”.
„Avem cadru legislativ să intervenim. (…) Este normal să se intervină în acest moment. PSD o să vină în şedinţa de coaliţie cu soluţii. La furnizori nu este suficient doar să îi amendăm, ei trebuie şi supraimpozitaţi în cazul în care încalcă legea. (…) Legea trebuie să fie mult mai simplu pusă în aplicare”, a afirmat liderul PSD.
Ciolacu a adăugat că poate ar fi necesară şi o plafonare a preţurilor la alimentele de bază. AGERPRES