Muzeul Ştiinţei și Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, continuă proiectul cultural-educativ „Portativul tânărului artist”, prin organizarea sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora ora 17.00, în Sala „Ştefan Procopiu” de la Palatul Culturii, a unui nou eveniment intitulat „La steaua…”. Ediția este dedicată Zilei Culturii Naționale, marcând împlinirea a 172 de ani de la nașterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), și va include un program artistic susținut de elevi de la clasa de teatru (îndrumător prof. Erica Moldovan) și de la clasa de canto (îndrumători: prof. dr. Daniela Ciocoiu, prof. Diana Neacșu), acompaniați la pian de prof. Carmen Costea și Alexandru Ioan Ciotloș. Iniţiat şi coordonat de Carmen Zaharia-Danicov, profesor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, și de dr. ing. Monica Nănescu, șef al Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, proiectul oferă elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul vocaţional ieşean posibilitatea de a performa în spaţii scenice neconvenţionale. Astfel, muzeul devine o adevărată esplanadă culturală, menită a prefigura un interesant spaţiu de lansare a tinerelor talente în domeniul muzicii, respectiv al artelor dramatice şi coregrafice. Evenimentul se desfășoară cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Accesul se face în baza prezentării certificatului verde COVID-19.