Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat luni că social-democraţii vor propune în coaliţie o serie de măsuri care să ducă la stoparea creşterii facturilor la energie electrică şi gaze, printre care reducerea valorii plafonului cu aproape 45% şi dublarea volumului care este compensat.
„PSD va propune astăzi în coaliţie un pachet de măsuri care să aibă ca efect imediat stoparea creşterii facturilor la energie şi la gaze. (…) În ce constau aceste măsuri? În reducerea valorii plafonului la gaze şi la energie electrică cu aproape 45% şi în dublarea volumului care este compensat şi la energie, şi la gaze. (…) Dacă acest pachet de măsuri s-ar aplica începând cu 1 februarie (…), ar însemna că toţi consumatorii casnici din România, instituţiile publice, întreprinderile mici şi mijlocii, companiile, infrastructura critică să beneficieze de scăderi substanţiale la preţul facturilor la energie şi la gaze. (…) Avem astăzi o lege a plafonării şi a compensării, presupunem că a fost aplicată corect, şi atunci avem contracte care sunt încheiate deja la un anumit nivel al pieţei. Am ales o factură care există, cu un preţ al energiei active de 0,54 de lei, o cantitate de 350 kWh. Dacă am calcula valoarea facturată, am avea o avea o valoare a facturii de 189 de lei. Dacă s-ar aplica propunerile cu care vine astăzi PSD, am ajunge la o valoare a facturii de 91,5 lei”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.
El a făcut referire şi la o factură de gaze, cu un consum de 200 de metri cubi, adică pentru un apartament cu 2 – 3 camere. „Factura de bază cu oferta minimă din piaţă de astăzi, de 0,7 lei pe kWh, ar fi de 1.765 lei. Cu compensare cu legea actuală, valoarea facturii ar fi de 933 de lei, cu prevederile pe care PSD le propune, am ajunge la o valoare a facturii de 636 de lei”, a afirmat Oprea.
„Sunt măsuri care trebuie luate pentru consumatorul casnic şi pentru companii, IMM-uri, instituţii publice, mă refer la şcoli, la creşe, la instituţii de cultură, la instituţii de cult, la organizaţii neguvernamentale, la spitale şi la infrastructura critică. Adică, la CFR, de exemplu, şi costul biletului se poate scumpi din cauza creşterii preţurilor. Aici – de asemenea – plafonarea preţurilor şi scăderea TVA. Scăderea TVA este o măsură care poate fi luată de la 1 februarie, atât la consumatorul casnic, cât şi la IMM-uri”, a explicat acesta.
Radu Oprea a menţionat că facturile care au fost emise greşit trebuie recalculate imediat, fără penalităţi şi fără ca cetăţenii să sufere, iar în această perioadă ar trebui ca debranşarea să fie interzisă.
„Penalizarea dură a oricărui abuz este una dintre măsurile care pot să stopeze creşterea preţurilor, supraimpozitarea acolo unde se face profitul, nu doar la producător, pe tot lanţul, pentru că este nevoie de o repartiţie corectă a efortului pe care îl avem cu toţii. Nu trebuie să fie doar pe cetăţean sau doar pe consumatorul final”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD. AGERPRES