Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a afirmat, marţi, că premierul Nicolae Ciucă trebuie să clarifice „de urgenţă” informaţiile conform cărora teza sa de doctorat ar fi plagiată.
Liderul USR a scris pe Facebook că, în situaţia în care aceste informaţii se dovedesc adevărate, este necesară demisia de onoare.
„Îi cer prim-ministrului să solicite singur o analiză cu celeritate a CNATDCU pentru a stabili dacă teza a respectat toate cerinţele academice. Chiar dacă premierul nu face acest lucru, CNATDCU trebuie să se autosesizeze rapid şi să clarifice acest caz, pentru că impostura este incompatibilă cu funcţia publică, iar furtul academic nu are ce căuta la vârful Guvernului României. Declaraţia pe care a dat-o premierul Ciucă potrivit căreia a respectat legea din acel moment nu este nici convingătoare şi nici nu răspunde acuzaţiilor aduse. Un plagiat are o definiţie ştiinţifică foarte clară şi este probat simplu”, a transmis Cioloş.
El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis a promis o „Românie Educată” şi „toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic”.
Potrivit lui Cioloş, şeful statului trebuie să ia atitudine după apariţia acestor informaţii referitoare la teza de doctorat a premierului.
PressOne a publicat marţi un articol conform căruia teza premierului Nicolae Ciucă în baza căreia a devenit doctor în ştiinţe militare în 2003 ar include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138. AGERPRES