Cod galben de intensificări susţinute ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, două atenţionări Cod galben de intensificări susţinute ale vântului, prima valabilă pe parcursul întregii zile în peste trei sferturi din ţară, iar cea de-a doua cu valabilitate până miercuri dimineaţa în zone din 12 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, marţi, între orele 10:00 – 20:00, pe fondul unui Cod galben, vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul şi local în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de munte. În Carpaţii Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90 – 110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă.

De asemenea, în Moldova, viteza vântului va atinge 85 km/h, în timp ce în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei şi local în Muntenia, 55 – 60 km/h.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 ianuarie, ora 20:00 – 19 ianuarie, ora 8:00, va intra în vigoare al doilea Cod galben de vânt ce va afecta zone din Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Astfel, îndeosebi la altitudini mari, vântul va avea în continuare rafale de 90 – 110 km/h, zăpada va fi viscolită, iar vizibilitatea redusă.

ANM precizează că intensificări locale şi temporare ale vântului vor mai fi şi în restul zonei montane, cu viteze în general de 70 – 80 km/h, precum şi în Moldova, Transilvania şi Dobrogea, în special pe litoral, cu viteze de 50 – 55 km/h. AGERPRES