Prof. univ. dr. ing. Iulian Ciocoiu, președintele Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost desemnat membru în Comisia Consultativă a Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământ Superior (ARACIS). Specialistul de la Politehnică este singurul reprezentant ieșean din comisia respectivă.
Validarea Comisiei Consultative a fost realizată de către Consiliul ARACIS în ultima ședință din 2021, de pe data de 28 decembrie. Aceasta are 16 membri, fiind condusă, în calitate de președinte de onoare, de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Membrii Comisiei Consultative sunt selectați, de către Consiliul ARACIS, dintre propunerile Consiliului Național al Rectorilor.
Conform informațiilor publicate de către ARACIS în documente interne, membrii comisiei asistă echipele de evaluare instituțională în activitățile desfășurate de acestea, „în scopul oferirii unei opinii obiective și transparente asupra proceselor desfășurate și fac parte în mod activ din comisiile de soluționare a contestațiilor atunci când sunt depuse contestații de către instituțiile de învățământ superior”.
„Conform Regulamentului de organizare și funcționare a agenției ARACIS, comisia armonizează interesele instituțiilor de învățământ superior cu cele ale agenției, evaluând impactul reglementărilor ARACIS. Este o onoare pentru mine să pot reprezenta la acest nivel interesele universității și ale Iașului”, a declarat prof. univ. dr. Iulian Ciocoiu, președintele Senatului TUIASI.
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, a explicat că prin numirea în această comisie a președintelui Senatului și cu alegerea prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin în Biroul Executiv al ARACIS se confirmă implicarea și aportul Politehnicii ieșene în managementul calității activității didactice. Mai ales că, recent, TUIASI a primit din nou din partea ARACIS certificatul care atestă acordarea „gradului de încredere ridicat”, cea mai bună evaluare pe care o poate primi o universitate.
„Am susținut, în mod firesc, nominalizarea domnului profesor Iulian Ciocoiu în această Comisie Consultativă bazându-mă pe experiența dumnealui în evaluarea programelor de studii, atât internă, cât și externă. O perioadă îndelungată, domnul profesor a fost și prodecan al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, ceea ce reprezintă o experiență în plus în ceea ce privește evaluarea și asigurarea calității programelor de studii derulate. Cred că se confirmă astfel că tradiția primei școli de inginerie, împreună cu adaptarea la ceea ce înseamnă astăzi educația universitară tehnică, poate să ne ducă în topul universităților românești”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.