În anul 2021, la Serviciul de stare civilă Iaşi au fost eliberate 7.816 acte de naștere, din care 3.929 pentru băieți și respectiv 3.887 pentru fete. Cele mai frecvente prenume alese de părinți sunt Andrei, Ștefan, Gabriel respectiv Maria, Elena sau Ioana. Lunile cu cele mai multe acte de naştere întocmite au fost iulie (732), martie (706) și decembrie (680), se arată într-un comunicat al Direcției Locale de Evidența Persoanelor (DLEP) Iași. În conformitate cu legislaţia în materia actelor de stare civilă înregistrarea naşterii se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul. Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza motivat, comunicând în scris declarantului, înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri sau interesele copilului, după caz. (E.M.)
Related Articles
Tarife majorate pentru închirierea tarabelor din pieţe, de la 1 ianuarie 2023
31 octombrie 2022 19:02
Oprescu: Am reușit în ultimii 6 ani să redăm bucureștenilor peste 150.000 de mp de spațiu verde
17 februarie 2015 22:25
MAE a lansat concursul pentru admiterea în Corpul Diplomatic şi Consular al României
24 martie 2021 09:14
Check Also
Close