Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, referindu-se la pensiile de serviciu, că fiecare minister de resort trebuie să facă propunerile necesare, în vederea reformei.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, după ce Budăi a fost întrebat dacă a purtat discuţii cu reprezentanţii unor ministere precum Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Justiţiei, pentru a se ajunge la un acord în ceea ce priveşte pensiile de serviciu.
„Tot în acel memorandum (privind acordul cu Banca Mondială, n.r.) am introdus – nu neapărat în mod nominal – miniştrii ministerelor de resort care au indemnizaţii şi pensii de serviciu stabilite şi plătite în baza unor legi speciale, pentru că mi se pare normal ca această reformă să fie făcută de fiecare minister de resort. Ministerul Muncii să facă reforma pentru sistemul public de pensii şi fiecare minister de resort în parte să vină cu reforma aferentă sistemului lui”, a spus Budăi.
El a menţionat că se poartă aproape zilnic discuţii cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, în vederea constituirii unor comisii tehnice, pentru semnarea unui acord de furnizare de servicii de consultanţă.
„În luna decembrie am aprobat un memorandum în Guvern şi în acel memorandum este un calendar care prevede că până la sfârşitul lunii februarie anul acesta trebuie să avem încheiat acordul cu Banca Mondială, care priveşte acea consultanţă privind legea pensiilor, dar şi legea salarizării. (…) Purtăm discuţii zilnice, aproape, în paralel cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale. Suntem la nivel de constituire de comisii tehnice, discuţii, astfel încât acordul pentru furnizarea de servicii să fie semnat, aşa cum a fost aprobat în memorandumul din decembrie, adică până la sfârşitul lunii februarie”, a afirmat Budăi.
Ministrul a menţionat că în termen de câteva zile va face precizări referitoare la pilonul II de pensii, dar a subliniat că aceste aspecte nu se referă la reglementarea plăţii.
„A fost o mare agitaţie printr-o interpretare eronată a jalonului din PNRR care nu prevede plata pensiilor din pilonul doi. Suntem în discuţii acum cu ASF şi cred că în maxim o săptămână – zece zile vom finaliza şi acest jalon, care nu prevede posibilitatea de plată – acest lucru se întâmplă şi acum, sunt oameni care deja au beneficiat de banii din pilonul doi – dar ceea ce se discută pentru trimestrul unu, ca jalon, în PNRR, nu vorbim de plată. Vorbim de alte lucruri. Atunci când le voi avea finalizate, aş prefera să vi le comunic – referitor la alte modalităţi de investiţii. Sunt multe chestiuni acolo pe care le vom avea clar stabilite cu ASF – pentru că suntem împreună pentru acest jalon – şi vom comunica public, dar puţină răbdare, câteva zile”, a spus Budăi. AGERPRES