Chişinău, 19 ian. /MOLDPRES/. Oleg Serebrian este noul vicepremier pentru reintegrare. Fostul ambasador al Republicii Moldova în Germania a depus astăzi jurământul de învestire în funcție, comunică MOLDPRES.
Ceremonia a avut loc în prezența șefului statului Maia Sandu și a prim-ministrului Natalia Gavrilița.
Șeful statului a menționat că bunăstarea cetățenilor R. Moldova, indiferent dacă vorbim de cei de pe malul drept sau de pe malul stâng al Nistrului este cea mai importantă. ”Vă mulțumesc pentru că ați acceptat să preluați acest portofoliu care nu este simplu. Sunt convinsă că experiența dumneavoastră diplomatică, dar și buna cunoaștere a realităților din Republica Moldova și a situației din regiune vă vor ajuta să faceți față acestei noi provocări profesionale. Pentru noi, bunăstarea cetățenilor Moldovei, indiferent dacă vorbim de cei de pe malul drept sau de pe malul stâng al Nistrului este cea mai importantă. Aceștia au nevoie de servicii medicale, educaționale, mai au nevoie să știe că au o justiție dreaptă care respectă și asigură dreptul tuturor. Referitor la acest portofoliu, sarcina noastră este de a identifica o soluție pașnică, diplomatică a conflictului transnistrean, o soluție care să respecte integritatea teritorială și suveranitatea R. Moldova”, a relevat Maia Sandu.
Oleg Serebrian a deținut începând cu anul 2010 mai multe funcții de ambasador. Între 2001 și 2008 a fost președintele Partidului Social-Liberal, iar din 2008, în urma fuziunii Partidului Social-Liberal cu Partidul Democrat din Moldova, a fost ales prim-vicepreședinte al PDM.
Postul de vicepremier pentru reintegrare a rămas vacant după ce la 5 noiembrie 2021, Vlad Kulminski și-a anunțat demisia.
Foto: Președinție