Reîncep controalele privind purtarea măștii de protecție în locurile publice

Având în vedere numărul mare de cazuri noi de COVID-19 înregistrat în ultimele zile în municipiul Iași, la inițiativa primarului Mihai Chirica, joi a avut loc la Palatul Roznovanu o ședință extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU), în vederea adaptării unor măsuri de prevenire și combaterii a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în comunitate. Astfel, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iași, în cadrul ședinței au fost luate următoarele măsuri:

 

  1. Se vor intensifica acțiunile de control al purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, operate de Compania de Transport Public SA, în mod deosebit în ceea ce privește șoferii și vatmanii, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34 / 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

  1. În vederea asigurării continuității la parametri normali a serviciului de transport public, șoferii și vatmanii Companiei de Transport Public SA vor fi testați săptămânal, în fiecare zi de joi, pentru identificarea eventualelor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

 

  1. Se vor intensifica acțiunile de control al purtării măștii de protecție în piețele agro-alimentare, atât de către angajații EcoPiața SA, cât și de către comercianți și clienți.

 

  1. Se vor intensifica acțiunile de control al purtării măștii de protecție de către angajații companiilor municipale care prestează servicii publice (Salubris SA, Servicii Publice SA, Citadin SA, Termo-Service SA).

 

  1. Dată fiind situația sanitară și tendințele actuale, Primăria Municipiului Iași nu va organiza în cursul zilei de 24 ianuarie 2022, în Piața Unirii sau în alte spații publice cu acces necontrolat, evenimente dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.

 

„Din păcate, fiindcă traversăm iar un moment complicat din cauza pandemiei de COVID-19, nu vom putea organiza manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie așa cum ne-am dori. Mulțumesc instituțiilor care au înțeles situația actuală și vor organiza evenimente dedicate Unirii Principatelor Române în modalități care respectă legislația în vigoare”, a declarat, la finalul ședinței, primarul Mihai Chirica.

 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 670 de cazuri noi de coronavirus, din care 285 în municipiul Iași, în creștere față de raportarea din ziua precedentă.

Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 3,30 la mia de locuitori (față de 3,13 la mie înregistrată cu o zi în urmă), în timp ce rata de incidență a cazurilor noi de coronavirus raportată la ultimele 14 zile în municipiul Iași este de 4,70 la mia de locuitori (față de 4,43 ieri).