AUR: 730.000 de semnături pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

Copreşedintele AUR George Simion a anunţat joi, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa a reuşit să adune 730.000 de semnături pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis şi că speră ca, până în luna martie, să se ajungă la 3 milioane de semnături.

„Aveam 730.000 de semnături la ultima totalizare, mergem înainte, sperăm să terminăm în luna martie, să avem 3 milioane. Nu ne ajută vremea, dar semnează lumea şi m-am bucurat să văd că mulţi, aici, în Târgu Mureş, semnează, cum am văzut şi la Târnăveni şi Iernut. Nu avem o capacitate organizatorică atât de mare ca să ajungem peste tot, dar există posibilitatea descărcării formularelor online. Mâine vom fi în judeţul Bistriţa-Năsăud, poimâine în Suceava, apoi în Botoşani, pe 24 ianuarie în Piaţa Unirii din Iaşi unde o să întindem hora mare”, a declarat George Simion.

Acţiunea AUR de adunare a semnăturilor pentru suspendarea preşedintelui statului a început în luna noiembrie 2021.

George Simion a precizat că, în cadrul turneului său în judeţul Mureş din aceste zile, a vizitat Termocentrala Iernut şi combinatul Azomureş din Târgu Mureş, urmând să se deplaseze şi la Reghin şi Grebeniş. AGERRPRES