Cutremur cu magnitudinea de 3,3 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 2:11, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 103 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 72 km est de Braşov, 73 km nord-est de Ploieşti, 117 km vest de Brăila, 119 km vest de Galaţi, 121 km sud de Bacău şi 124 km nord de Bucureşti.

Duminică, în aceeaşi zonă seismică, dar în judeţul Vrancea, a avut loc un cutremur de 4,4 grade pe scara Richter.

De la începutul acestui an, în România s-au mai produs 24 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,4 pe Richter.

Cel mai important seism din anul precedent a fost înregistrat pe data de 26 mai şi a avut o magnitudine de 4,7. Mişcarea tectonică a fost resimţită şi la Bucureşti. AGERPRES