24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Să mai rămânem și azi în acest Sălaș Negru al activității de polițist dedicat binelui întregului popor. Acest spațiu există marcat încă din vechime, timp în care polițistul era unul dintre cei patru stâlpi de rezistență ai societății, astfel încât alături de școală, primărie, biserică, șeful de post motiva personalitatea ținutului respectiv, chiar dacă u neapărat vorbim aici despre performanţele intelectuale ale acestuia din urmă.
Moș Teacă, păzitor al poporului, avea această libertate de a alege pasajele de lege care să-i favorizeze umflarea pieptului în fața realității. Din vechime șeful de post era cel care tai și spânzură în localitatea peste care își desfășura activitatea, fără a-l supăra pe primar, pe popă, cât despre directorul de școală nu se pune problema înțelegerii lui, mai ales că limbile pe care le vorbesc cei doi sunt graiuri străine.
De la evoluția unuia și involuția celuilalt se ajunge la stare actuală pe care Mileniul III este provocat să o gestioneze. Polițistul, urmașul lui Pristanda, trebuie să recunoaștem, are astăzi mai multe clase decât trenul, ceea ce îl face să aspire le aroganța specialistului. Se pare că și aroganța are termenele ei de gestație și nu poate să producă efectele pe care aroganța le produce intelectualilor rasați. Ajunși la împărțirea premiului cel mare, polițiștii vor și ei să primească un codru de tort, dar nu pentru a-l mânca, ci pur și simplu pentru a-l ridica deasupra capului, deasupra chipiului, asemenea unui trofeu.
Trebuie să recunoaştem că astăzi ne aflăm în situaţia concentrării comportamentului asupra funcției și mai puțin asupra omului. Ne interesează în amănunt care sunt prerogativele poliţistului și mai puțin (deocamdată) care sunt competențele acestuia în dialog direct cu celelalte personaje principale sau auxiliare ale timpului prezent. Legea trebuie cunoscută, trebuie respectată. Legea nu poate fi ne negociată. Legea nu are suflet, nu este emotivă, nu poate fi pus la rană cu scopul de a ne vindeca. Dura lex sed lex! „Legea-i dură, dar e lege”. Mai presus de lege nu poate fi altcineva decât cei care fac legile, votul majoritar al voinței poporului, situat astăzi în Parlamentul României. De partea polițistului, a anchetei sale din teritoriu, de la locul faptei, se află legea singuria autoritate care îi conferă șansa de a nu se risipi în peisaj, de a fi tot timpul cu degetul pe aorta întâmplării.
Crima de la Buzău, în urma căreia fetița, Raisa a fost spulberată pe trecerea de pietoni de o mașină condusă bezmetic de un polițist aflat într-o ”misiune de lucru”, vine să completeze fișa cu inabilitățile pe care profesia de polițist le reclamă, atunci când se încearcă arderea etapelor, trecerea acestui tip de personaj în rândul celor care contează, a celor aflați în imediata apropiere a textului de lege, chiar dacă legiuitorul a încercat să-l treacă „sub atenta supraveghere a procurorului.” Deci, din start, ancheta penală nu poate fi lăsată doar pe umerii polițistului. Este nevoie și de supravegherea directă a procurorului. Această verigă slabă nu poate fi trecută cu vederea, nu poate fi pusă pe seama lipsei de profesionalism a unor polițiști. Trebuie să recunoaștem și să dăm Cezarului ce este al Cezarului că polițistul este o sursă importantă de adrenalină, transformând viața de zi cu zi într-o aventură continuă, greu de întâlnit într-o altă meserie. Dar, pentru a ține cont de acest beneficiu, trebuie ca, polițist fiind, să nu risipim șansa de a fi la dispoziția adevărului, a binelui care învinge, în orice situație, indiferent de ”cât de întortocheate sunt căile Domnului”.
Revenind la exemplul concret, în care un polițist accidentează mortal un pieton, aflat în acel moment pe trecerea de pietoni, dincolo de pregătirea profesională a omului legii iese în peisaj pregătirea sa morală sau mai corect spus imorală când acesta verifică dacă ”victima mai mișcă sau nu”, lovind-o cu piciorul, de parcă i-ar fi greață să se coboare la ea, pentru a o atinge cu mâna. O altă explicație ar fi atingerea morții cu mâna, atingere care ar fi avut o îngrozitoare provocare a criminalului pus față în față cu victima sa.
Intrăm fără ca să ne dăm seama în acel Sălaș Negru în care valorile vieții au cu totul alte dimensiuni, astfel încât moartea să fie mai presus decât a rămas viața.
ADI CRISTI
