Poli Iași, victorie la scor în primul amical al iernii

Fotbaliștii Politehnicii Iași au disputat sâmbătă, pe terenul sintetic din Tătărași,  primul meci de verificare din această pauză competițională, adversarii fiindu-le juniorii (under 19) de la propria academie. Partida s-a încheiat cu scorul de 8-0 (3-0) pentru elevii lui Costel Enache, care au înscris prin Mărieș (min. 2 și min. 18), Ciubăncan (min. 28), Ionuț Pop (min. 61 și min. 85), Camara (min.75 și min. 88) și Pelivan (min.90). Poli Iași: Axinte (Bârlădeanu) – Serediuc, Plămadă, Ungurenașu, Adrian Ilie – Mărieș, Fr. Cristea, Okan, Aftanache – Frick, Ciubăncan (prima repriză), Bârlădeanu (Brînză) – Defta, Cană, Gal, Petrișor – Pelivan, Fr. Cristea, Al. Stan, Aftanache – Camara, Pop (repriza a doua). Târșa, Stoenac, Chiorean, Asăvoaei și Cr. Pușcaș nu au evoluat deloc, fiind indisponibili. Cu această ocazie, antrenorul Costel Enache și-a făcut o primă impresie asupra jucătorilor aflați în probe la Poli, respectiv Adrian Ilie (fundaș stânga, CSM Reșița), Andrei Gal (fundaș central, Gloria Bistrița), Davis Ciubăncan (Șoimii Lipova) și Yanck Frick (Liechentein). (E.M.)