„Creşterea asta este cea care o monitorizăm şi urmărim. Dacă continuăm această creştere, este posibil că săptămâna viitoare să ajungem la 1.000 sau să depăşim 1.000 de cazuri de terapie intensivă. Acest lucru se va reflecta, bineînţeles, cu transferurile între judeţe şi cu acoperirea nevoii prin transferul unui pacient la alt judeţ, care are paturi libere, dacă judeţul respectiv nu mai are. Pentru asta activează şi lucrează echipa medicală de la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a intervenţiei. Decesele – din păcate, în ultimele zile am avut creşteri la decese. Astăzi avem 71 de decese, ieri, dacă nu greşesc, au fost peste 90 de decese, deja în jur la 90 de decese au fost ieri”, a spus secretarul de stat, la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, rata de pozitivare a testelor efectuate este „stabilizată”.
„La partea de pozitivare şi rata pozitivării, ce este un lucru foarte pozitiv vedem că numărul testelor a crescut, însă, în acelaşi timp, rata de pozitivare este una foarte importantă, iar acum este stabilizată, în ultimele două-trei zile la 30-31-32% din totalul testelor şi acest lucru iarăşi este un semn asupra faptului că există un număr mare de cazuri în comunitate”, a mai arătat Raed Arafat. AGERPRES