Oamenii de afaceri japonezi, interesați să investească la Iași

Primarul Mihai Chirica a primit luni, 31 ianuarie, la Palatul Roznovanu, vizita Excelenței Sale Hiroshi Ueda, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România. Oficial japonez a fost însoțit de Ketaro Morita, consilier economic în cadrul ambasadei nipone. „Excelența Sa domnul Hiroshi Ueda s-a declarat foarte impresionat de frumusețea și istoria Iașului și ne-a mărturisit că dorea să viziteze orașul nostru de mult timp. I-am amintit de evenimentele și proiectele organizate împreună cu instituții și organizații japoneze, printre acestea numărându-se amenajarea zonei japoneze din Grădina Botanică, cursurile de caligrafie japoneză pentru copii, expoziția de stampe japoneze găzduită de Muzeul Municipal, activitatea de peste zece ani a balerinelor de origine japoneză în corpul de balet ieșean ani și numeroasele schimburi academice, în special pe teme legate de tehnologii avansate pentru extragerea resurselor naturale sau gestionarea cutremurelor. Totodată, i-am lansat invitația de a întări relațiile de cooperare economică, identificând mai multe domenii, cum ar fi industriile auto, transporturile, electronica, serviciile medicale, industria alimentară, energiile alternative sau reciclarea deșeurilor. În context, am convenit să organizăm la sediul ambasadei o întâlnire a reprezentanților Municipiului Iași cu firmele japoneze interesate să investească în regiune”, a declarat, la finalul întrevederii, primarul Mihai Chirica. În cadrul vizitei la Iași, ambasadorul Japoniei s-a întâlnit, la Casa Pătrată, cu președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Cu această ocazie, Excelența Sa Hiroshi Ueda i-a adresat președintelui CJ, Costel Alexe, invitația de a prezenta oamenilor de afaceri japonezi oportunitățile de investiții în județul Iași, prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie România-Japonia. “Mă bucură foarte mult deschiderea Ambasadei Japoniei de a stabili relații de cooperare cu județul Iași și instituția Consiliului Județean. I-am prezentat ES Hiroshi Ueda județul Iași, din punct de vedere socio-economic și cultural, discutând totodată și despre viziunea de dezvoltare pentru perioada următoare. Am făcut referire în special la parcurile industriale pe care Consiliul Județean le are în implementare. Avem avantajul suprafețelor mari pe care se desfășoară parcurile, amplasamentul strategic, dar și deschiderea de a stabili o cooperare comercială, la nivelul serviciilor și industriei cu reprezentanți ai mediului de afaceri japonez. Sper ca în anii următori să creștem prezența firmelor japoneze în județ. Totodată, Iașul este un exemplu de bună practică și în domeniile medical, academic, cultural, iar resursa umană bine pregătită și profesionistă este un avantaj important pentru orice companie care dorește să se stabilească și să se dezvolte în Iași”, a spus, la finalul discuțiilor, președintele CJ Iași, Costel Alexe.