Programe noi de studii la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare

Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (FIRAA) din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va avea programe noi de studii atât la licență, cât și la masterat. Conducerea Facultății și-a propus ca, din vara acestui an, la admiterea din iulie, absolvenții studiilor de licență să aibă la dispoziție două programe noi de master:Managementul proiectelor și antreprenoriat în domeniul agroalimentar și Management în industria ospitalității (HoReCa).

Datorită numeroaselor solicitări venite atât din țări UE, cât și dinafara spațiului european, reprezentanții FIRAA au depus documentația necesară la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învăţământul Superior (ARACIS) pentru înființarea programului de studii de licență Animal Sciences (Zootehnie), cu predare în limba engleză. „Având în vedere expertiza educațională acumulată timp de 70 ani, resursa umană formată continuu, dar și resursele de patrimoniu acumulate pentru activitatea didactică și de cercetare în acest domeniu de studii, Consiliul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare vine cu propunerea înființării programului de studii de licență <Animal Sciences>, cu predare în limba engleză, structurat pe același plan curricular cu programul de licență <Zootehnie>, cu predare în limba română. Există solicitări din ce în ce mai multe pentru parcurgerea programelor de licență (Bachelor of Science) în domeniile științelor agro-veterinare, de către absolvenți de studii medii din spațiul Uniunii Europene, dar și din state terțe, care au deja tradiție istorică de colaborare educațională cu România: țări ale Orientului Mijlociu, regiunea Africii de Nord și Centrale, state ale Parteneriatului Estic (republici independente, foste state ale Uniunii Sovietice)”, a declarat prof. univ. dr. Mircea POP, decanul FIRAA.

De asemenea, oportunitatea înființării celor două programe de masterat reiese din obiectivele urmărite de conducerea Facultății, cele ce au în prim-plan dezvoltarea competențelor antreprenoriale cât și cele de gestionare eficientă a problemelor din domeniul HoReCa. „În ceea ce privește Managementul proiectelor și antreprenoriat în domeniul agroalimentar, principalul obiectiv al programului de studii este de a oferi masteranzilor cunoștințele, referitoare la managementul proiectelor precum și de stimulare a spiritului antreprenorial în domeniul agroalimentar cu scopul inserției atât în mediul privat cât și în cel public.  Programul MIO vizează abordarea principalelor concepte, metode și tehnici de management, astfel încât să asigure absolvenților capacitatea de a gestiona corect și eficient problemele specifice unităților cu funcțiuni de cazare sau alimentație publică, dar și abilitatea de adaptare la schimbările inevitabile din acest sector de activitate. Programul se adresează atât absolvenților de facultate care optează pentru o carieră în industria ospitalității, cât și persoanelor care activează deja în domeniu dar doresc să se dezvolte profesional în calitate de lideri executivi și strategici”, a mai punctatprof. univ. dr. Mircea Pop.