Colectivul Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti deplânge „dispariţia prematură” a directorului interimar al instituţiei, Ioan Onisei.
„Colegii din Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti anunţă cu profundă întristare trecerea în nefiinţă a managerului interimar, Ioan Onisei. Expert în management cultural, audiovizual, cinematografie şi drepturi de autor, consilier al Ministerului Culturii, Ioan Onisei a ocupat în perioada 2014-2021 funcţia de director general adjunct, preluând, după dispariţia lui Ion Caramitru, atribuţiile de manager interimar. Întregul colectiv al teatrului deplânge dispariţia lui prematură şi transmite familiei îndoliate întreaga compasiune. Dumnezeu să-l odihnească!”, transmite TNB, joi, într-un comunicat de presă.
Directorul general interimar al Teatrului Naţional, Ioan Onisei, a murit la vârsta de 68 de ani, a anunţat, joi, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu. AGERPRES