Florin Cîţu anunță că a retras proiectul de lege potrivit căruia se recunoaşte sportul electronic – E-sports în România

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, joi, că a retras proiectul de lege potrivit căruia se recunoaşte sportul electronic – E-sports în România, deoarece mai sunt câteva lucruri de clarificat, urmând ca iniţiativa legislativă să fie redepusă.

„L-am depus pentru că am vrut să-l depun. L-am retras pentru că sunt câteva lucruri de clarificat şi când va fi gata, va reveni”, a spus Cîţu, la Parlament.

Tineretul Naţional Liberal a anunţat într-un comunicat că preşedintele PNL, Florin Cîţu, este iniţiator al propunerii legislative formulată la nivelul TNL, aceasta fiind depusă miercuri la Senat.

„Tineretul Naţional Liberal împreună cu reprezentanţii industriei de E-Sports – jucători profesionişti, manageri şi organizatori de competiţii – au derulat o serie de întâlniri de lucru cu scopul de a formula o propunere legislativă de recunoaştere a sportului electronic în România. Procesul de elaborare a proiectului s-a realizat sub coordonarea preşedintelui TNL, Mara Mareş, şi în strânsă consultare cu reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de E-sports. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, este iniţiator al propunerii legislative formulată la nivelul TNL, aceasta fiind depusă miercuri la Senat”, se arată în comunicat. AGERPRES