Primarul Iașului, Mihai Chirica, pus sub control judiciar de procurorii DNA

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) într-un dosar referitor la construirea și extinderea unui imobil (bloc de locuințe) din oraș. În speță, șeful municipalității ieșene este învinuit de fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției. Alături de edil, în dosar mai este anchetat și fostul viceprimar Gabriel Harabagiu. Potrivit comunicatului DNA, primarul Iașului ar fi dispus și semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. „Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iaşi. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată”, se arată în comunicatul DNA. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Mihai Chirica va trebui să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta. “Începând din după-amiaza de astăzi, 4 februarie 2022, primarul Mihai Chirica nu își va exercita atribuțiile pentru o perioadă de 60 de zile, ca urmare a unei măsuri de control judiciar decise de procurorii DNA într-o speță care privește eliberarea unor documente semnate de mai mulți angajați ai Primăriei și al căror conținut se presupune că ar fi fals”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iași. Potrivit documentului, primarul Mihai Chirica va contesta măsura de punere sub control judiciar dispusă de procurorii DNA, până la reluarea funcției, atribuțiile acestuia urmând a fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle. „În funcție de decizia instanței, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele și la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăția în această speță și în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzații. Nu voi abdica de la principiile pe care le am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democrației și statului de drept, nu voi renunța să îmi fac datoria de cetățean ales al ieșenilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.